Catrinoiu atentează la funcţia lui Călinoiu

143

dscf7470Matei Catrinoiu, preşedintele PNŢCD Gorj, a anunţat ieri că va candida pentru funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Gorj, la alegerile locale de anul viitor.Catrinoiu susţine că nu îşi face griji de USL şi nici de sondajele de opinie care se vor face în perioada imediat următoare, menţionând că sunt multe de făcut pentru judeţul Gorj.

Catrinoiu a mai candidat o dată pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi s-a mai confruntat cu pesedistul Ion Călinoiu, fiind învins şi el ca şi restul candidaţilor, de către şeful judeţului. La localele din 2008, PNŢCD-ul a obţinut 2,2% din voturile exprimate, la nivelul judeţului Gorj. Catrinoiu anunţă, de asemenea, un candidat surpriză pentru Primăria Târgu-Jiu şi subliniază că ideea schimbării denumirii oraşului nostru în cea de “Brâncuşi”, i-ar aparţine conducerii filialei. Catrinoiu susţine că s-a mai implicat într-un proiect care părea la început fără sorţi de izbândă el menţionând că ar fi fost primul care a făcut demersuri pentru repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi, de la Paris la Hobiţa. În ce priveşte partidul cu care ar vrea să facă un parteneriat la alegerile de anul viitor, Catrinoiu pomeneşte de PDL, deşi a menţionat că a ajutat cu voturi acest partid dar foştii lideri ai organizaţiei “portocalii” au uitat să aprobe şi pretenţiile PNŢCD-ului.

 

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here