Numărul elevilor din Gorj care anul trecut au avut media de absolvire mai mare sau egală cu 9.50 este de 4.266. Este o centralizare făcută de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, la cererea Ministerului Educației, în vederea estimării bugetului pentru plata burselor.
Cele mai multe medii de peste 9.50 s-au înregistrat în rândul elevilor de clasa a V-a, respectiv 903. Ei sunt urmați de elevii de clasa a VI-a și a VII-a, fiind consemnate 791, respectiv, 734 de medii. Urmează elevii de clasa a XI-a – 625 burse, cei de clasa a VIII-a – 597, clasa a IX-a – 319 și clasa a X-a – 297 medii.
Noua lege a Educației prevede ca bursele de merit să se acorde pentru cel puțin 30% dintre elevii din fiecare clasă, fără să impună un prag de notă, în ordinea descrescătoare a mediilor. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare.
Până acum, primeau burse de merit doar elevii care aveau media anuală mai mare sau egală cu 9.50.
Tot mai multe voci critică însă noul sistem de acordare a burselor de merit. Practic, poate primi acest ajutor un elev cu media 5, dintr-o clasă cu note foarte mici, iar în clasele cu note mari, un copil cu aproape 10 nu s-ar încadra.
Ministerul Educației își motivează intenția prin faptul că bursele nu sunt doar un mod de stimulare a elevilor cu performanțe înalte, ci și un sprijin pentru cei din medii dezavantajate.
Bursa de merit crește în acest an școlar de la 200 lei la 450 lei/lună.
Card de elev
O altă noutate în acest an școlar va fi introducerea cardului național de elev. Acesta va fi distribuit gratuit elevilor, este nominal și în baza lui elevii vor primi beneficiile prevăzute în legile educației ori facilitați oferite de operatorii economici.
I.I.