Câți bani au pierdut minerii și energeticienii începând cu data de 1 mai!

4696

Negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe acest an nu au dus la majorările pe care le așteptau salariații Complexului Energetic Oltenia. În unele cazuri, chiar dimpotrivă.

Pe paginile de socializare ale angajaților din minerit și energie, angajații companiei arată cât au pierdut, de fapt, aceștia, de la 1 mai, după negocierile care s-au încheiat cu semnarea CCM 2024 – 2026. ,,Atenție mare, dragi colegi mineri si energeticieni, care efectuează serviciul în tură! Administrația, împreună cu sindicatele, ne-au lăsat fără acel spor de weekend, în valoare de 838 lei, stabilit tot de ei, la negocierile CCM și, acum, depistăm că l-au folosit pentru ei și clientela de partid, aducând prejudicii tuturor salariaților din tură. Aceștia, de la 1 mai, vor fi plătiți doar cu 65 ron brut pentru fiecare zi weekend.
Este cea mai mare nedreptate facută celor din tură, care muncesc 7 zile din 7 și care duc greul acestei companii energetice. Asemenea hoție și lipsă de respect nu a fost niciodată. Nu mai avem nevoie de sindicate. Să vină ei sa lucreze în tură. Noi toți vrem să lucrăm zi de zi, căci ne-am distrus sănătatea zeci de ani lucrând în schimburi, pe când voi dormeați noaptea, în pat, și în weekend la grătare. Vă invităm în tură, sindicaliștilor! Cei din tură, NU semnati CIM-ul! GREVĂ GENERALĂ! Așa să ajute bunul DUMNEZEU!”, a fost mesajul unui salariat.

În disprețul salariaților care lucrează în schimburi
Amintim că vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a declarat că negocierile au lăsat fără o parte din venituri pe salariații CE Oltenia care lucrează în producție: ,,Mulți au realizat că aceste negocieri s-au făcut în mare dispreț față de o parte dintre angajați. Rămâne să vedem suma netă care ne va rămâne lunar pe noul CCM, după ce statul ne oprește toate taxele!
Tot ceea ce își doresc oamenii, este să simtă în mod real creșterea care le-a fost promisă. Din păcate, și în acest contract au fost disprețuiți exact salariații care lucrează la tură continuă, 24/24 de ore! În timp ce se anunță vacanță la companie pentru toți ceilalți salariați, începând cu 27 aprilie, până pe 7 mai, exact cei care rămân în continuare în producție pentru a asigura funcționarea grupurilor, începând de la circuitele care alimentează cu cărbune și până în camerele de comandă, toți acești salariați și la contractul acesta, la fel ca cel vechi, au primit cea mai mică creștere salarială! Sunt salariați care lucrează la foc continuu, și sâmbetele și duminicile, și toate sărbătorile legale, când majoritatea se bucură de zile libere și de vacanță! Exact acești oameni au primit și de data aceasta, la acest contract, creșterea salarială cea mai mică! Și mai mult decât atât, pe noul contract colectiv de muncă cei care lucrează la tură continuă, sâmbetele și duminicile nu le vor mai fi plătite proncentual de 1,8, ci doar cu o sumă fixă de 65 de lei brut! Mai exact, omul va rămâne în mână cu 35 de lei, ,,un bon de masă”! Un bon de masă în plus la salariu, pentru fiecare sâmbătă și duminică lucrată, înseamnă o pierdere enormă pentru toți cei care vor lucra la tură continuă începând cu 1 mai 2024! În opinia mea, conducerea companiei și cele două federații sindicale au descurajat și i-au disprețuit exact pe salariații care și-au sacrificat sănătatea și timpul petrecut în weekend și sărbători alături de familie lor, pentru a veni la muncă în tură continuă ca să asigure fluxul de producție al companiei, 24 de ore din 24! În rest, așa cum v-am spus, rămâne de văzut dacă vor mai fi și alte probleme, însă după părerea mea, aceasta este o mare nedreptate făcută exact salariaților care asigură non-stop fluxul de producție al companiei”, a mai declarat Manu Tomescu, la sfârșitul lunii aprilie.
M.C.H.

5 COMENTARII

    • In care buzunar yromoeta sindicala ?Au taiat spitul de 87,5 % pentru S+D. Sa vi tu Iosca da luctezi in wekend cu Jan Popescu pe 65 lei brut.

  1. In istoria mineritului si energiei,nu a existat asemenea HOTIE… Blestemul nostru pentru acesti fatarnici din sindicatele SMEO si UNIVERS, ,este sa nu aiba liniste si fericire cat vor trai ! Huuuoooo ticalosilor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here