Câteva reflecţii asupra Recitalului de pian cu lucrări de “SATIE” – Solist, pianistul Florin Berculescu

56

După o zi cu vreme neîndurătoare de noiembrie cu greu s-ar fi gândit cineva că un public atât de numeros va umple până aproape la refuz sala Teatrului “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu pentru a asculta compoziţii de pian de Erik Satie. Un compozitor aparent puţin cunoscut publicului general şi melomanilor obişnuiţi dar care totuşi la o privire atentă asupra istoriei muzicii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea ne va conduce la concluzii total diferite. Lăsând la o parte amănuntele picante referitoare la stilul său de viaţă care tot ce este posibil şi în aceste vremuri va părea contrar regulilor şi principiilor pentru cei care trăiesc conform ideii de a fi în rând cu lumea trebuie să ascultăm muzica acestuia pentru a ne putea întemeia înţelegerea asupra operei lui. Mai trebuie precizat un aspect relevant: interesul şi promovarea muzicii lui Satie nu este întâmplătoare la Târgu-Jiu. În judecata asupra originii operei de artă, ca să folosim sintagme apropiate gândirii lui F. Nietzsche şi M. Heidegger (Originea operei de artă) şi în înţelegerea actului de creaţie artistică (Stanislavski, M.K., Munca actorului cu sine însuşi, care poate fi raportat şi la alte tipuri de artişti creatori), contextul are un rol important. Înţelegerea istoriei culturii şi a civilizaţiei, a artei, a actului şi creaţiei artistice doar prin politici de tipul istoria artei sau a muzicii prin capodopere este pernicioasă şi lipsită de rezultate adecvate între care cel mai important este înţelegerea. Cu alte cuvinte până la a putea vorbi de satisfacţia estetică şi artistică în sine, deopotrivă pentru artist, cât şi pentru spectator(Maşek, V.E., Arta de a fi spectator), estetica artei spectacolului şi a spectatorului sunt dincolo de starea aparentă de plăcere un fenomen complex şi un efort de gândire. Éric Alfred Leslie Satie (17 Mai 1866 – Paris, 1 Iulie 1925) s-a prezentat ca un “gymnopedist”(1887) şi ca un “phonometrician”, primul termen utilizat de greci şi prezent şi în scrierile lui Herodot cu sensuri care se referă la jocuri, dansuri şi chiar un festival dedicat lui Apollo pe când al doilea termen desemnează o persoană preocupată cu măsurarea proprietăţilor sunetului. Sensurile adoptate de Satie sunt plurivalente. Astfel Satie se joacă cu proprietăţile materialului sonor în modul cum reprezintă realitatea. Viaţa metropolei pariziene se situează între rutină şi epuizare pe care le experimentează ca locuitor al Parisului şi ca pianist în diverse localuri şi stabilimente artistice unde observă viaţa aşa cum este aceasta. Cu alte cuvinte lucrările lui pot fi înţelese şi ca “protest” împotriva secularizării omului, imagine a ceea ce face rutina din om, dar şi o reflecţie comică asupra acestei dramaturgii existenţiale pe care nicidecum nu doreşte să o ilustreze şi să o reprezinte printr-o “muzică de tip mobilier”, aluzie posibilă la cultura muzicală de salon specifică guvernantelor şi bonelor. Dincolo de consideraţiile banale şi rutiniere Satie contribuie la confluenţa ideilor şi mişcării artistice prin sinteza sistemului sonor specific lucrărilor sale (minimalism) şi unde întâlnim integrate elemente din sistemele sonore ale lui Debussy, Ravel şi alţi compozitori impresionişti şi nu numai. Participă şi în dezbaterile de tip filosofic şi estetic cum sunt cele iniţiate de Tristan Tzara şi îşi exprimă ideile în articole publicate între care numai în renumita publicaţie Vanity Fair un număr de peste 300. Muzica pentru scenă i-a adus prin compunerea baletului Parada (1916-1917) colaborarea cu Jean Cocteau (scenariul), Serghei Diaghilev (comanda, impresar al Baletelor Ruse de la Paris), Pablo Picasso (costume şi decoruri), Léonide Massine (coregrafie şi prim solist al baletului), conducerea muzicală Ernst Ansermet. În cadrul acestui context amplu de confluenţe trebuie remarcată întâlnirea lui Satie cu Constantin Brâncuşi şi acesta constituie elementul de legătură în manifestarea muzicală desfăşurată la Târgu – Jiu. Dialogul Satie Brâncuşi este un aspect mai puţin valorificat în scrierile despre Brâncuşi de până acum excepţie face biografia lui Alexandru Buican “BRÂNCUŞI. O BIOGRAFIE” publicată la Editura Artemis din Bucureşti în 2007 şi care regretăm că a trecut oarecum puţin remarcată şi recenzată de critica de specialitate. Lucrările interpretate de domnul Florin Berculescu au constituit grupul celor mai reprezentative pagini din literatura pianistică a lui Satie: Gnossiene, Gymnopédies, Nocturne, Valsuri. Aceste lucrări numai aparent par să fie caracterizate şi să prezinte un relativ uşor nivel de percepţie pentru public şi melomani. Repertoriul interpretat constituie un început pentru ceea ce ne mărturisea interpretul intenţia proiectată de a realiza o integrală a lucrărilor pentru pian a lui Satie. Tehnica pianistică versatilă demonstrată deja în numeroasele prezenţe scenice precum recitalurile solistice cu lucrări de Ludwig van Beethoven şi Franz Liszt, duo cu lucrările pentru vioară şi pian de Cesar Franck şi Gabriel Fauré alături de domnul profesor Ilie Cealicu precum şi concertele pentru pian şi orchestră de Mozart, Chopin şi Beethoven iau conferit suportul artistic şi filosofic muzical pentru a interpreta şi crea atmosfera stilistică şi ideatică pe care repertoriul serii l-a necesitat. Apreciem atmosfera poetică construită de colectivul de actori care prin textele interpretate au oferit imaginea şi repertoriul de idei, sentimente şi trăiri de la cele religioase şi caracteristice asprimii vieţii tradiţionale la provocările naturale şi sociale ale societăţii post-moderne un context demn de filosofia lui Satie. Publicul serii a manifestat o mare disponibilitate pentru acest tip de experienţă artistică desfăşurată cu momente de mare receptivitate în cazul lucrărilor din seria Gymnopédies şi a Valsurilor ce au încheiat programul serii. A fost recital care a consemnat un moment de context filosofic şi artistic care extinde imaginea noastră asupra vieţii şi gândirii artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea cu problemele şi provocările existenţiale aşa cum au fost mai mult sau mai puţin asemănătoare celor de acum. Acest recital a fost un răspuns pe măsură la toate acestea. Felicitări!
lector univ. dr. Sorin-Avram Vîrtop,Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu – Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here