Cartea domnului Nicolae Rădoi intitulată „Scrâncioburi” se înscrie pe coordonatele literaturii române contemporane şi se adresează iubitorilor de lectură cu povestiri pline de haz şi umor. În scriitura sa, profesorul Nicolae Rădoi are ambiţia de a ne prezenta lumea în ceea ce manifestă ea pe dos, iar talentul său artistic se prezintă ca o inversiune în elanul vieţii. Autorul se dovedeşte a fi un fin cunoscător al societăţii şi al vieţii cotidiene din toate domeniile de activitate şi la fel ca şi Băieşu, Udrea, Mazilu şi alţii, reuşeşte să stârnească râsul prin povestirile sale şi comicul de situaţii, evocând un motiv balzacian compactizat cu cel folcloric („Pielea de focă”).
Povestirile domnului Nicolae Rădoi s-ar putea circumscrie în optica unui realism măsurat. La fel ca Nikolai Berdiev, N. Rădoi are dreptate când include dezagregarea chipului uman pe fondul rupturii de natură într-o atmosferă futuristă, în care, aşa cum preciza scriitorul şi criticul Ion Popescu Brădiceni, omul se prăbuşeşte în lumea de obiecte care îl înconjoară.
Limba la care recurge Nicolae Rădoi împacă vorba populară cu expresivitatea stilistică aşa cum se poate observa în povestirile „Firul de praf” ori în „Mama soacră”. Verbul dinamic, cu descrierea infrarealistică dau tonusul acestei cărţi. În toate povestirile domnului Rădoi, în scriitura propriu zisă observăm acea invitaţie la reflecţie şi la o judecată etică. Desigur, tematica scriiturii domnului Rădoi putem să afirmăm că acoperă tot evantaiul de preocupări, autorul fiind foarte sigur pe sine. Putem spune că nimic din ceea ce este omenesc nu-i este străin. Din lecturarea povestirilor acestei cărţi putem concluziona că există o ineluctabilă legătură între creator şi lumea în care el există şi, ca un maestru al cuvintelor, reuşeşte să spună multe, să prezinte viaţa cotidiană, lumea în general, în diferite ipostaze („Autostopistul”, „Lacul lebedelor”, „Pândarul” ş.a.)
După cum putem observa, scriitorul nu alunecă pe suprafaţa lucrurilor fără să le pătrundă esenţa. Modalităţile stilistice, tipul metaforelor menite cuprinderii unei tematici diverse, a unor idei, sentimente creează o bună dispoziţie cititorului. Scriitorul se confruntă cu lumea de astăzi şi ne arată că transformările sociale şi morale nu întotdeauna sunt benefice („Dilema caprei”, „Pinguinul” ş.a.). colectivităţile umane, ele însele determinate de condiţiile dinamicelor prefaceri ale timpurilor moderne, se raportează la provocările şi interogaţiile unor spectaculoase performanţe şi ale unor ascensiuni surprinzătoare ale civilizaţiei umane.
Nicolae Rădoi reuşeşte să cunoască bine lumea din jurul său, dar şi tainele universului de necuprins, să-şi raporteze propria existenţă gânditoare la copleşitoarele mesaje universale. El ne prezintă lumea într-o continuă confruntare între certitudini şi nelinişti şi cu mijloace specifice reuşeşte să satirizeze incultura, minciuna şi prostia. Poate tocmai de aceea armoniile cuvintelor, simplitatea lor prin care se mărturiseşte par a se ivi mereu dintr-un invizibil flux ironic.
În scrierile domnului N. Rădoi se identifică o statornică strădanie de încolonare a cuvintelor în fluxul unei alese rostiri, scriitorul fiind asemenea unui semănător miraculos. Naraţiunile domnului Rădoi au o notă de originalitate, au propria lor atingere asupra cititorilor iar cartea putem spune că este un elogiu al încrederii în puterea omenească. Povestirile sale sunt tonice şi definesc un om înzestrat şi traversat de cultură. Scriitorul este un spirit încrustat în matricea existenţei unui scriitor adevărat, cu o versatilitate creatoare, de admirat, scrierile sale dezvăluind subtilităţi umoristice. Aşa cum de altfel am mai precizat, reuşeşte să satirizeze indiferenţa, nemunca şi necinstea unor compatrioţi, ceea ce pune în evidenţă funcţia militatntă a scriiturii sale.
Mircea Tutunaru
