Nu poți să nu rămâi stupefiat când, urmărind luările de cuvânt ale multora dintre aleșii noștri cu privire la criza energetică din ultimele luni care a lovit România mai rău decât pandemia, să nu le vezi indiferența intolerabilă față de propriul popor, față de cei care cu votul lor i-au așezat pe scaunele pe care nu le onorează. Uitând de unde au plecat, unii măscărici înțoliți în straie scumpe ca să nu li se vadă hidoșenia pe care o ascund pe dinăuntru privesc zâmbind sarcastic către noi cerându-ne cu o indiferență crasă să ne plătim facturile umflate fără milă și fără nici o lege de alți lupi la fel de lacomi și la fel de hrăpăreți ca ei, fără să-și pună întrebarea dacă bieții oameni care se plâng au posibilitatea să plătească.
Semnalul liberalizării prețurilor la energie a fost dat încă din primăvară, dar nimeni nu a intervenit să stabilească niște criterii sau reguli care să guverneze acest proces, cu toate că prima și cea mai elementară datorie a statului român este aceea de a-și apăra cetățenii, să-i protejeze pe cei care i-au ales, ale căror interese sunt obligați să le reprezinte. Din slujitori ai poporului, cum ar fi firesc să fie, odată aburcați pe scaunul visat acești comedianți fără scrupule ajung să-și joace propriul rol, acela al îmbogățirii fără măsură, uitând îndatorirea sacră pe care o au, de a-și servi țara și poporul.
Cum altfel poți judeca aroganța cu care mulți dintre ei răspund la plânsetele oamenilor simpli care le prezintă acele facturi nesimțite întocmite de furnizorii de energie fără nici un fel de criterii obiective în afara unei înțelegeri tacite sau directe între ei, care nu dă nici o șansă bietului român, indiferent cărora din ei s-ar fi adresat? Cum pot privi acești oameni în ochii bătrânilor a căror pensie abia le ajunge să-și asigure hrana cea de toate zilele, ai celor ce trudesc din greu ca să adune ceva bani pentru a-și întreține copii și chiar ai patronilor micuțelor firme românești care au mai supraviețuit, nevoiți acum să-și închidă activitatea și să-și concedieze angajații pentru că nu pot plăti costurile fabuloase pretinse unilateral de furnizori, deseori impuse abuziv și ilegal?
E adevărat că acestor comedianți ai rolului pe care îl joacă mai degrabă ca actori decât ca oameni politici puțin le pasă de popor și de nevoile lui, ba chiar multora dintre ei li se pare ceva de neînțeles ca vreodată cineva să se plângă că nu poate plăti o factură de câteva mii de lei, care pentru mulți dintre ei este cât un grăunte dintr-un hambar care dă pe afară de plin ce este. Săracii de ei au uitat pesemne de povața dată de Iisus bogatului căruia nu-i mai ajungeau hambarele, dar așa este omul, mereu uită că este muritor…
O asemenea atitudine pare de altfel firească la salariile de mii de euro pe care le au mulți dintre cei care prin lege sunt obligați să apere poporul, fiind cunoscut proverbul românesc că niciodată bogatul nu-l va crede pe cel sărac. Numai că ar trebui să ia și ei aminte la lecțiile istoriei, la momente din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat când și alți conducători au procedat la fel ajungând să atragă mânia celor din jur până ce nemulțumirile s-au acutizat și s-a creat o situație revoluționară care i-a măturat ca pe niște gunoaie. La ce le-au mai fost de folos averile și puterea? Toate sunt iluzii trecătoare, asemenea valurilor mării. După cum vin la fel și pleacă, după cât de furioase apar când sunt în ape, pe atât sunt de neputincioase când se sparg în mal și dispar fără a rămâne nici urmă din ele. Scenarii care se repetă periodic fără ca cineva să le ia în seamă. Cel mai recent exemplu e cel din decembrie 1989, cauza principală fiind nemulțumirea populară determinată de condiții aproape similare celor pe care le trăim azi.
Dar dincolo de tensiunea socială care în ultima vreme s-a accentuat acești oameni se prefac că uită până și cele mai elementare reguli ale funcționării unei economii de piață. Ei uită că aceste surse de energie sunt asemenea alimentelor de bază fără de care omul nu poate supraviețui. Cum ar putea să treacă oamenii prin iarnă fără a avea o sursă de încălzire? Cum să depășească nopțile lungi de iarnă fără o sursă de lumină? Să ne întoarcem din nou la opaiț? Nu ar fi greu pentru vârstnici, cei din generația mea am trăit în copilărie astfel de vremuri, putem și acum trăi la lumina lui palidă și fumegândă. Dar atunci pentru ce am mai evoluat? Nu e de ajuns că suntem la coada Europei? Ar vrea unii să fim chiar la coada lumii, a țărilor subdezvoltate, numai ca unii să se îmbogățească în câteva luni? Cum altfel să se explice facturile umflate nejustificat, unele cu 1000% de furnizorii de gaze naturale și energie electrică. Mai are vreo valoare legea contractuală sau orice altă lege în România când fiecare o schimbă după bunul lui plac? Odată încheiat un Contract clauzele lui trebuie respectate de ambele părți. Chiar dacă sunt permise modificări de clauze prin notificări prealabile, acestea sunt ilegale în condițiile înțelegerii tacite sau directe a furnizorilor de energie, atunci când oricăruia dintre ei te-ai adresa îți oferă aceleași alternative, un nou Contract urmat de notificări privind majorări de prețuri, foarte apropiate de la un furnizor la altul. Cât despre limite de majorări de preț, pe nimeni nu a interesat, indiferent de consecințele acestora în plan economic și social. Oare am orbit dintr-o dată sau ni s-a pus o basma pe ochi?
E greu de înțeles cum se face că atunci când guvernanții au deschis Cutia Pandorei nu au analizat dinainte efectele de bumerang ale deciziei lor.
Odată declanșată acțiunea de liberalizare a prețurilor la energie ar fi fost firesc să se stabilească limitele în care pot crește prețurile, reguli după care să se deruleze acest proces cu previzionarea consecințelor în plan social, economic și politic. Fiind lăsata la latitudinea furnizorilor a fost firesc ca lăcomia să le întunece mintea și să urmărească doar profituri colosale fără a se gândi la consecințe. Cum să suporte creșterea de prețuri stabilită doar din condei de furnizorii de energie o economie slăbită de cei doi ani de pandemie, un popor sleit de puteri din cauza veniturilor extrem de mici a păturii majoritare care abia își asigură nevoile zilnice elementare și medicamentele necesare mai ales pentru vârstnici, o societate a extremelor economice cum nu a mai cunoscut istoria României, de la cei cu salarii și pensii fabuloase, de multe mii de euro cele mai multe plătite de stat, la pensiile și salariile de numai câteva sute de euro pe care le au cei mai mulți dintre români, o societate în care se accentuează de la o zi la alta antagonismele ajunse la dezechilibru de neîntâlnit între angajații la stat beneficiari a unor salarii fabuloase plătite de o economie bolnavă și sleită de puteri care cu greu poate asigura chiar salarul minim pe economie angajaților ei? Și atunci cum să nu se repete situația de criză profundă din 1989 a societății românești, care a culminat cu evenimentele din decembrie 1989?
Se știe că și o creștere de 100% a prețurilor la gaze naturale și energie electrică poate conduce la concedieri și majorări substanțiale ale prețurilor la produse și servicii, inclusiv la alimentele de bază începând cu pâinea, pentru că producătorii de bunuri și furnizorii de servicii trebuie să găsească soluții să acopere aceste costuri, mulți dintre ei fiind nevoiți să închidă sau să dea faliment. Dacă o asemenea majorare de 100% este greu de suportat de economia noastră și așa slăbită de pandemie, cum să se suporte costuri care au ajuns la 1000% și chiar mai mult, majorările de prețuri fiind lăsate la bunul plac al furnizorilor de energie? Ce agent economic își mai poate desfășura activitatea în astfel de condiții? La asemenea majorări de prețuri pentru beneficiari nu există alternativă, singura cale fiind închiderea activității firmelor. Orice alte măsuri ar fi ineficiente, concedierile ar trebui să meargă la un procent inacceptabil pentru continuarea activității firmei în condiții normale, iar majorările de preț vor depăși orice posibilități de suportabilitate ale românului. Nefăcând produse vandabile, e firesc să se închidă firma sau să se ajungă la faliment. Oare aceasta nu înseamnă subminarea economiei naționale de care se fac vinovați furnizorii de energie dar și autoritățile statului care aveau obligația să previzioneze și să ia măsuri adecvate?
Cu toate acestea am auzit prea puține voci care să facă referire la efectele economice ale majorării prețurilor asupra societăților comerciale din România prestatoare de servicii sau producători de bunuri. Din prima categorie aș face referire la turism, pe de o parte greu încercat de pandemie, pe de altă parte mare consumator de energie, având spații de încălzit și de iluminat. E de înțeles că în principal populația săracă este afectată de măsurile de liberalizare a prețurilor la energie, dar nu ar trebui să se uite că tot oamenii nevoiași, majoritari în România, se vor lovi și de efectul de bumerang al majorării excesive a prețurilor la unitățile economice prin imposibilitatea suportării costurilor la produsele alimentare și servicii care vor trebui să crească pentru ca aceste unități să-și poată desfășura mai departe activitatea.
Doar că astfel de previziuni și probleme nu-i interesează pe politicienii și guvernanții noștri. Atâta vreme cât lefurile lor pot suporta creșterile de prețuri stabilite de furnizori, mulți dintre ei au ales să-și păstreze scaunul cald pe care l-au ocupat cu voturile alegătorilor decât să se implice cum ar fi firesc în apărarea intereselor poporului român, acel popor din rândurile cărora provin și pe care s-au obligat să-l slujească atunci când au candidat pentru un post sau altul. Altfel cum să ne explicăm că România care este o țară producătoare de gaze naturale și energie electrică nu reușește să ofere propriului popor sursele de energie necesare traiului și desfășurării activităților economice. Cum să ne explicăm cum o țară bogată cum este România ajunge să cerșească ajutor la străini când bogățiile noastre se scurg sub ochii noștri fără ca poporul să fie întrebat și să aibă un cuvânt de spus? Cum să ne explicăm haosul și degringolada care domnește peste tot, lipsa de responsabilitate a autorităților care își derogă unii altora atribuțiile, încasând în schimb salarii uriașe care pe ei îi ajută să treacă cu ușurință peste această criză energetică ce afectează și va afecta și mai profund poporul român și economia națională?
Cât despre furnizorii de energie consider că ar trebui să dea dovadă de mai multă maturitate și previziune în acțiunile pe care le întreprind, să țină cont nu numai de propriile buzunare ci și de efectul de bumerang al acestor măsuri în plan economic pentru că numai așa se va putea ajunge la o pace socială cu beneficiarii din munca cărora trăiesc. Încasarea pentru o lună a unor costuri fabuloase le poate aduce pierderi imprevizibile pentru viitor când mulți beneficiari vor alege rezilierea Contractului. Oare aceasta este calea pe care să mergem? Răspunsul este să se apeleze la rațiune și la legile care guvernează economia, legi de care ar trebui să țină cont atât furnizorii cât și beneficiarii, dar mai ales guvernanții datori să le monitorizeze și să creeze pârghiile legislative necesare funcționării normale a societății. Dar pentru asta este nevoie de politicieni și guvernanți care să cunoască și să ia măsuri adecvate de implementare a programelor economice menite să conducă la protejarea economiei naționale și a cetățenilor României. Este rodul jurământului depus la ocuparea scaunului pe care îl ocupă. Noi oamenii de rând ai României le cerem doar să îl respecte. Luați până nu este prea târziu măsuri de rezolvare a crizei prin care trece azi țara din cauza modului în care s-au implementat măsurile de liberalizare a prețurilor la energie. Găsiți la timp căile cele mai adecvate de aplanare a conflictelor sociale pregătite să izbucnească din cauza modului în care au acționat furnizorii de energie în relațiile cu beneficiarii, poporul român pe care sunteți datori să-l apărați. Luați măsuri de apărare a economiei naționale, a firmelor românești care mai există. Apărați până nu este prea târziu memoria înaintașilor noștri, a marilor voievozi care au luptat pentru libertatea poporului nostru, pentru păstrarea limbii, credinței și datinilor strămoșești.
Bunul Dumnezeu să apere România și poporul român! E tot ce contează pentru viitorime, pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri.
Andrei Breabăn, scriitor și jurnalist, membru UZPR
