CATERINCĂ DE MAHALA DÂMBOVIŢEANĂ

146

Despre gesturile care rămân simple gesturi, vorbăria sterilă şi frecţiile la picioare din lemn am vorbit şi sunt convins că vom mai vorbi multă vreme de acum înainte.
La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi miniştri ai cabinetului Boc, în frunte cu micuţul (de stat) premier ne-au servit un subiect la care ar fi trebuit să reflectăm în weekend, ascunşi de caniculă, prin cotloane umbroase: cu ochii căscaţi către nimicitoarea criză economică, domniile lor şi-au tăiat câte 20 de procente din lefuri.

Probabil că noi, cei care nu suntem nici miniştri şi nici nu avem prieteni cu chimirul larg, care ne sunt datori, ar fi trebuit să lăcrimăm înduioşaţi la auzul veştii. N-am putut, oricât ne-am fi străduit.
Nu de alta, dar una e să renunţi la 20 de procente din 80 de milioane (bineînţeles, aceasta nefiind singura sursă de venit) şi alta e să spui “pa” unei cincimi, din zece milioane vechi; vechi precum tromboneala politicienilor. Mai mult, domnul ministru Bazac, jupân peste Sănătatea muribundă s-a arătat dispus să renunţe la jumătate din leafa de la minister. Cred şi eu că-l doare în regiunea feselor de cele cincizeci de procente din salariul de la minister, din moment ce deţine aproape jumătate din Ferrari România. Că treburile din ograda Sănătăţii nu merg la fel de brici ca maşina italiană, e altceva. Probabil că salariul de la stat reprezintă un mizilic, acolo, aşa că voinicului din povestea noastră îi dă mâna să iasă la interval cu atitudini ce s-ar vrea mobilizatoare.
Se pare că ipocrizia n-are margini, că discutatul discuţiilor şi flegmatul populaţiei între ochi sunt îndeletniciri de o normalitate demnă de legiferare. Spunea cineva că gestul premierului şi al miniştrilor este un fel de antrenament pentru tăierile volens nolens din salariile bugetarilor, preconizate pentru sezonul numărătorii bobocilor. Şi aşa stând lucrurile, tot despre ipocrizie e vorba. Nu cred că lui Costel, Nelu sau Ghiţă le va fi mai cald la iarnă sau mai puţin foame, ştiind că alde Boc şi Bazac şi-au ciopârţit lefurile, la caterincă. Cred că pe domnii enumeraţi mai devreme îi va durea de propria leafă subţiată, iar demonstraţia de mărinimie ministerială şi de contopire cu necazul naţional vor avea acelaşi efect pe care îl are scuza “N-am vrut, iertaţi-mă” azvârlită de şoferul beat care ţi-a accidentat mortal copilul.
Vor spune unii că la astfel de măsuri populiste au recurs şi miniştrii din câteva ţări ceva mai bine proptite decât a noastră. Şi ce dacă? Am spus noi că s-a inventat ipocrizia în România? Nu. Doar ne-o însuşim şi o îngrijim exemplar. Nu suntem singurii fraieri, păcălici ai planetei. Dar nici vestea asta nu ne încălzeşte.
Dureros e că asemenea gesturi jenante se bucură – încă – de audienţă. Adică fraiereala, caterinca şi dispreţul se bucură de audienţă, asta voiam să spun. Şi dacă tot gustăm telenovelele astea ieftine şi lacrimogene, de ce nu ne-ar mai difuza băieţii câteva zeci de episoade?
Marius BECHERETE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here