2 C
Târgu Jiu
miercuri, 15 ianuarie 2025

Elevii motreni, la târgul firmelor de exerciţiu din Plovdiv – Bulgaria

Un număr de 24 de elevi de la Colegiul Tehnic Motru au participat, în perioada 13-16 aprilie, la târgul firmelor de exerciţiu din Plovdiv...

Poluare în limite normale pentru Târgu-Jiu

Autorităţile locale târgujiene au ieşit ieri la rampă în urma declaraţiei făcute de Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, cu privire la faptul că municipiul Târgu-Jiu,...

„Praf de Stele” în Fundaţia Dinu Patriciu

Echipa „Praf de Stele” de la Colegiul Naţional “George Coşbuc” din municipiul Motru, formată din elevele Ramona Dincă, Diana şi Alexandra Dobre, a fost...

Universitatea „Constantin Brâncuşi” a organizat Erasmus Open Doors

Evenimentul „Erasmus Open Doors” s-a desfăşurat joi, 14 aprilie, la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Stundeţi şi cadre didactice, cu toţii au participat...

Lacrima lui Hades (II)

Conţinutul în substanţe minerale a apelor ce ies la lumina zilei reflectă caracteristicile hidrogeologice ale circulaţiei subterane, compoziţia rocilor spălate precum şi durata tranziţiei. La...

Ziua Porţilor Deschise Erasmus, la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu găzduieşte, astăzi, un eveniment important: Erasmus Open Doors - Ziua Porţilor Deschise Erasmus. La manifestare sunt aşteptaţi, deopotrivă, studenţi...

Măririle şi decăderile Mai Marelui – Peste Obştea Peştişani – Ion Poenaru(II)

Reaminteam, în episodul precedent, despre alte isprăvi ale marelui maestru al combinaţiilor – Ion Poenaru, preşedintele director general al Obştei Peştişani. Cu ascensiuni miraculoase...

În plină primăvară – Peste 1.000 de infecţii respiratorii, în Gorj

Primăvara capricioasă a lui 2011 a îmbolnăvit, în ultima săptămână, peste o mie de gorjeni. Nu mai puţin de 733 de cazuri de viroze...

Drumeţind prin urbe, către comerţul ecologic!! – (Nu către SCHENGEN)

Tot omul, matinal sau ceva mai către prânz, din motive numai de el ştiute, cu sau fără o trăistuţă în buzunar, pleacă de-acasă. Fie...

Redistribuirea personalului medical, etapa a doua

Cea de-a doua etapă a redistribuirii personalului medical din unităţile spitaliceşti reprofilate a început. Cei care nu şi-au găsit un loc în spitalele din...

Sindicaliştii din „SĂNĂTATEA”, solidari cu colegii de la Spitalul Sadu

Sindicatul „Sănătatea” Gorj a făcut nenumărate demersuri pentru a salva spitalele gorjene de la reprofilare sau comasare şi a-i ajuta, astfel, pe cei care...

135 ani de la naşterea sculptorului – „România pe urmele lui Brâncuşi”

„România pe urmele lui Brâncuşi” este proiectul cultural iniţiat de Laurian Stănchescu; în cadrul acestuia, mâine este organizată o conferinţă de presă, cu ocazia...

Zilele Culturii Scrise în Gorj

Lansări de carte şi întâlniri cu scriitorii gorjeni, toate acestea fac parte din programul Zilelor Culturii Scrise în Gorj. Chiar astăzi, Biblioteca Judeţeană „Christian...

Sentimentul de nostalgie în poezia Mariei Şerban Silivaş

De la Constanţa Buzea şi Ana Blandiana încoace, poezia pastelului (după natură) s-a mai practicat, dar nu cu metodă, cu program declarat, aşa cum...

Adevăr şi legendă despre Ibanu

La poale de Parâng în zona colinară a Subcarpaţilor Getici se desfăşoară văile şi dealurile Gorjului de Nord pe marginea râurilor Blahniţa şi Gilort...

Angajarea psihiatrului pentru Turceni, încă amânată

În pofida faptului că managerul Spitalului Orăşenesc Turceni a scos la concurs, din nou, postul de medic psihiatru, demarând chiar procedurile de organizare a...

Prevenirea incendiilor la asociaţiile de proprietari – un obiectiv prioritar al administraţiei locale

De multe ori semenii noştri neglijează aspectul prevenirii, subordonându-l unor acţiuni considerate mai importante pentru obiectul lor de activitate. Este foarte greu opinează specialiştii...

La ziua Automobil Clubului Român

La 5 aprilie a.c. , ACR a sărbătorit împlinirea a 107 ani de existenţă, prilej de analiză, împliniri şi proiecte pentru viitor.De...

Raba – toponim şi aşezare din epoca daco-romană

Multimilenara existenţă a poporului român a lăsat urme ale perpetuării sale pe acest meleag la nord de Dunăre asimilând terminologie, datini şi practici social-economice...

La Motru – Secţie modernă de obstetrică-ginecologie

Spitalul Municipal Motru se află într-un proces de modernizare şi standardizare a serviciilor oferite, încercându-se aducerea lor în conformitatea normelor europene. După ce secţia...

Prefectura donează alimente nevoiaşilor

Conducerea Prefecturii Gorj a demarat o campanie de colectare de alimente neperisabile şi specifice sărbătorilor de Paşte care să fie donate familiilor nevoiaşe din...

CJAS Gorj a decontat medicamente de 28 de miliarde de lei

Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Gorj a terminat plata facturilor eliberate de farmacii pentru medicamentele gratuite şi compensate distribuite bolnavilor în luna...

Farmaciştii gorjeni eliberează reţete la risc

La aproape o săptămână de la începutul lunii aprilie, farmaciştii gorjeni susţin că încă nu au primit un plafon pentru eliberarea medicamentelor compensate...

Tinerii rromi, angrenaţi în proiecte

În intervalul calendaristic 4-12 iulie 2011, Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale (CECIS) va derula proiectul de schimb de tineri “Living different”.     Prin intermediul...

Spitalul Dobriţa va avea muzeu

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (Sanatoriul Dobriţa) va avea un muzeu propriu, a cărui inaugurare se va face chiar săptămâna viitoare....

Protest la Suinprod

Mai mulţi angajaţi ai filialei din Bumbeşti-Jiu a societăţii Suinprod au protest vineri în faţa sediului unităţii, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit...

Amfiteatru în aer liber, pe Cheile Sohodolului

În scopul protejării naturii, dar şi pentru crearea unor condiţii optime petrecerii timpului liber în natură, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Gorj au...

Elevii motreni, pe podium la concursul de dansuri „Împreună pentru viitor”

Concursul Naţional de dans modern şi tradiţional „Împreună pentru viitor” a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi s-a desfăşurat pe 31 martie....

La Protecţia Copilului, Continuă Negocierea contractului colectiv de muncă

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj încă nu au un contract colectiv de muncă. Negocierile continuă la DGASPC Gorj,...

De astăzi, gorjenii cumpără algocalmin doar pe reţetă

Începând de astăzi, 1 aprilie 2011, farmaciile nu mai eliberează algocalmin şi nici alte medicamente care conţin metamizol, decât pacienţilor care au reţetă. Gorjenii...

Expoziţia „Portret de Familie”, vernisată la început de aprilie

Astăzi, în prima zi a lunii aprilie, începând cu ora 17:00, se vernisează expoziţia „Portret de familie”, realizată de graficiana Ilina Schileru. Locaţia de...

De Paşti, peste 1.000 de poliţişti gorjeni lăsaţi fără salarii

Salariul aferent lunii aprilie ar putea să nu mai ajungă la peste 1.000 de poliţişti gorjeni, întrucât nu sunt bani pentru toate funcţiile bugetate....

Specialistul de prevenire – o prezenţă activă în cadrul comunităţii locale

Peste 50 de specialişti în prevenire din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă ( SVSU) al municipiului Târgu Jiu s-au reunit la...

Din amintirile unui normalist (III)

Derulând şirul faptelor şi întâmplărilor cu privire la prestigioasa instituţie de învăţământ, care a fost Şcoala Normală din Târgu-Jiu, amintim că în 1948 s-a...

La Hurezani, ARDR inaugurează ultimul Centru de Resurse pentru Promovarea Cetăţeniei Active

Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală (ARDR) inaugurează astăzi, la Hurezani, ultimul Centru de Resurse pentru Activităţi Extracuriculare de Promovare a Cetăţeniei Active. Evenimentul se...

La Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” – Activităţi excepţionale pentru Cercul Pedagogic

Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a fost gazda unui Cerc Pedagogic, desfăşurat în urmă cu câteva zile. Cercul a constituit ocazia perfectă pentru ca...

Programul Biblionet se inaugurează la Hurezani

Comuna Hurezani se alătură celorlalte localităţi în care cetăţenii au acces gratuit la internet prin Programul Biblionet. Acesta va fi inaugurat mâine, 30 martie,...

Expoziţia „Brâncuşiana Copiilor” – 2011

Pe data de 17 martie a avut loc vernisarea Expoziţiei Naţionale de Arte Vizuale " Brâncuşiana Copiilor", 2011 la Muzeul Judeţean "Al. Ştefănescu",...

Artiştii Salonului „Arte Mici”, la festivităţile IPJ

De Ziua Poliţiei Române, participanţii la concursul Salonul Naţional de Pictură „Arte Mici” au fost prezenţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), unde au...

Acţiuni pentru curăţarea pădurii

La acţiunea desfăşurată la inițiativa Asociației ,,Drumeții Montane” din Târgu Jiu, au participat 30 de elevi din Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, coordonați de...

De Ziua Poliţiei, Salonul Naţional de Pictură îşi premiază câştigătorii

Salonul Naţional de Pictură „Arte Mici” şi-a desemnat deja câştigătorii. Astăzi, cu ocazia Zilei Poliţiei Române se desfăşoară festivitatea de premiere. Evenimentul se desfăşoară...

LACRIMA LUI HADES (1)

Râurile Gorjului aparţin unui singur bazin colector Jiul care adună apele de pe o suprafaţă însumând 10469 km2. Hidrografie complexă De la izvoare şi până la...

Un nou Centru de Resurse, inaugurat la Muşeteşti

Şcoala Generală Muşeteşti se alătură unităţilor de învăţământ gorjene care beneficiază de un Centru de Resurse pentru Activităţi Extracuriculare de Promovare a Cetăţeniei Active....

Ziua Francofoniei, sărbătorită la Universitatea „Titu Maiorescu”

Ziua Internaţională a Francofoniei a fost marcată, în cursul zilei de ieri şi la Facultatea de drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” din Târgu-Jiu....

La Ora Pământului, Primăria Târgu-Jiu stinge luminile

Ora Pământului este sărbătorită la Târgu-Jiu pe 26 martie prin stingerea luminilor în trei locaţii. Astfel, timp de o oră vor fi stinse...

În farmaciile gorjene, criză de iodură de potasiu

Gorjenii nu s-au panicat şi nu au căutat pastile de iodură de potasiu, la fel cum au făcut-o locuitorii din alte judeţe, în urma...

Gânduri nostalgice despre Tismana (I)

În adâncul fiinţei mele port unele imagini de locuri şi întâmplări din îndepărtata şi fericita mea copilărie, care, din când în când, poate şi...

Gorj Team, locul III între 17 organizaţii

Organizaţiile Gorjene “Club Montan Wite Wolf” Baia de Fier şi Asociaţia “Drumeţii Montane” Târgu-Jiu, au concurat sub denumirea Gorj Team la etapa a II-a...

Ziua Francofoniei, marcată de Universitatea „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a sărbătorit Ziua Francofoniei pe 18 martie. Activităţile din cadrul evenimentului au debutat la ora 17:00 şi s-au derulat...

În Motru, Restricţii la apa de băut

După intrarea municipiului Motru în componenţa operatorului judeţean de furnizare a apei potabile, SC APAREGIO SA, preţul apei potabile şi al canalizării în această...

Parcul din Târgu-Jiu stinge lumina pe 26 martie

Oraşele României se vor alătura şi în acest an evenimentului internaţional Ora Pământului, desfăşurat anual de patru ani încoace la finele lunii martie. Şi...

Carstul Gorjean (2)

Acesta începând de la firișoarele colectate în pârâuri până la forța năvalnică a torentelor, dizlocă solul şi roade rocile, adâncește şi lărgeşte văile provocând...

SGA Gorj a dat startul lucrărilor de primăvară

Lucrătorii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au început să desfăşoare diverse acţiuni de verificare a stării tehnice şi funcţionale a...

La poarta amintirii – Sabin Popescu

Acum 16 ani, pe 17 martie, pleca pe drumul veşniciei o personalitate emblematică a spiritului zonei Novacilor, profesorul şi omul de teatru Sabin Popescu....

Bebeluşii gorjeni, lăsaţi de criză fără lapte praf

Bebeluşii din judeţul nostru, beneficiari de lapte praf gratuit au rămas fără cutiile ce le reveneau din cauza lipsei banilor. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate...

Bilanţul activităţii din 2010 a Ligii Pensionarilor din Gorj

Potrivit prevederilor Legii 502/2004 privind asociaţiile de pensionari, la începutul lunii în care ne aflăm, a avut loc conferinţa Ligii în cadrul căreia a...

Cinci mii de intervenţii ale angajaţilor operatorului de apă Aparegio

La Aparegio Gorj s-au primit pe parcursul anului trecut mai multe sute de reclamaţii de la diferiţi abonaţi din municipiul Târgu-Jiu. Sesizările au venit...

Ferdinand I la Târgu Jiu, Principesa Ileana la Tismana

S-a născut la 12/24 august 1865 în Germania, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern şi al Antoniei (sora regelui Portugaliei) şi...

În această săptămână, Filocalia şi “Cântec din Ţara Jiului de Sus”

Săptămâna care tocmai a început este încărcată de manifestări şi evenimente organizate de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Astfel, în următoarele trei zile, la...

Carstul gorjean (I)

Din punct de vedere al potenţialului turistic, caracteristica unui peisaj este dată de relief şi vegetaţie, iar relieful la rândul său de natura rocii...

Festivalul folcloric de la Stoina, la a V-a ediţie

Închinată sărbătoririi începutului primăverii şi în egală măsură Zilei Femeii, evenimentul de la Stoina, intitulat sugestiv “Mărţişoare folclorice”, reprezintă, în agenda culturală a judeţului...

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Ziua de 8 martie a intrat în conștiința femeilor de pretutindeni, inclusiv în România, ca fiind marea sărbătoare care să le aducă liniște căminelor...

Gânduri pentru Doamna Învăţătoare

Anotimpurile copilăriei sunt anotimpurile de dor ale sufletelor noastre în care ni se rostuiesc primele vise, prima speranţă şi din care ne luăm puterea...

Spiritul muntelui

Cei ce doresc să petreacă fie în cadrul unei expediţii în toată regula ori numai câteva ore în decorul montan gorjean au...

Teorii, ipoteze şi explorări pentru descifrarea unui curios fenomen al carstului gorjean – Inelul...

Aflat pe partea stângă a Cheilor Sohodolului, acest fenomen încântă privirile vizitatorilor şi în acelaşi timp stârneşte curiozitatea lor. Locul şi forma...

Protecţia Civilă – componenta esenţială a Sistemului Naţional de Apărare

Puţine zile ne mai despart de cea de-a 78 a aniversare a protecţiei civile din România. La Tg-Jiu evenimentul va fi sărbătorit printr-un complex...

„Râul fără stele” (II)

Peştera Gârla Vacii este localizată pe partea dreaptă a cheilor la o altitudine de 320 metri în apropierea drumului ce face legătura cu complexul...

„Râul fără stele” (I)

Peştera pe care urmează să o explorăm (bineînţeles prin intermediul deja cunoscutei rubrici Gorjul Turistic) prezintă câteva particularităţi date în cea mai mare...

Vânzare frauduloasă şi scandaloasă! – Cum a devenit Dispensarul Medical Brădiceni locuinţă particulară

Poetul şi psihologul Ion Căpruciu, colaborator al ziarului „Gorjeanul” încă de pe la vârsta de 17 ani, s-a gândit să afle ce-i cu Dispensarul...

Protejaţi peşterile – aceste oaze în carst!

Pentru cei interesaţi Gorjul dispune de peste 2000 cavităţi (peşteri şi avene din cele peste 12000 la nivel naţional) aflate în mai multe perimetre...

IN MEMORIAM – Adio, domnule consilier Antonie

Lacrimi şi tristeţe, asta a creat pentru toţi cei care au avut ocazia să îl cunoască pe Vasile Antonie, vestea trecerii lui neaşteptate în...

Salvamont Gorj – o echipă de top (I)

În anul ce abia a trecut Salvamontul gorjean a împlinit frumoasa vârstă de 25 de ani. Deoarece istoricul salvatorilor montani gorjeni a fost prezentat...

Un punct de vedere şi o completare cu caracter istoric:La cântecul baladesc “COJINE...

Referitor la bocetul “Cojine – Mumă, Cojine”, respectiv studiul etno – folcloric al domnului Al Doru Şerban, acesta categoric rămâne absolut interesant şi personal...

Copii de Şcoala “Sfântul Ioan”, victime colaterale ale CEZ OLTENIA

Luni 17 ianuarie 2011, 200 de copii preşcolari şi elevi ai Şcolii “Sfântul Ioan” de pe lângă biserica Catolică din Motru, fie au fost...

În îndelungata-mi viaţă, am întâlnit mulţi comunişti de omenie

Sunt sigur, că cel puţin unul, sau chiar mai mulţi cititori ai titlului de mai sus, vor crede că autorul este un nostalgic al...

Legile nescrise ale muntelui (II)

Pentru cei ce se încumetă să străbată unul ori mai multe perimetre montane gorjene, vara sau iarna, o serie de recomandări decantate din...

Eminescu, în sufletele copiilor

Ne apropiem de sărbătoarea marelui nostru poet nepereche, Mihai Eminescu. Orice bun român nu lasă să treacă această zi în nepăsare. Educatorii dedică activităţi...

Resursele naturale româneşti: o bogăţie de care iarăşi ne batem joc?

Nu-i de mirare când luam la cunoştinţă prin media, că fondul silvic al ţării, iar este făcut “una cu pământul”, asemenea cum s-a întâmplat...

Cum se distribuiau buteliile pentru aragaz la Tismana

Scriu acest articol pentru a cunoaşte şi tânăra generaţie de acum ce necazuri aveau părinţii lor până în anul 1990 pentru a putea să...

Legile nescrise ale muntelui – (I)

Judeţul Gorj deţine un potenţial turistic de excepţie reprezentat printre altele de un cadru natural pitoresc ce cuprinde zona colinară, dealurile submontane precum şi...

George Drăghescu, la ceas de împliniri

Realizator de peste şapte ani al liliputanei reviste “Ceaşca de cafea”, cu memorabile secvenţe literar – artistice, George Drăghescu, tismănean de obârşie, actor distins...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu: între greutăţi, posibilităţi şi… comodităţi!

Descentralizarea ca demers politic, se ştie că urmăreşte aducerea actului decizional cât mai aproape de interesele cetăţeanului. În vară, când această măsură s-a implementat...

Pericole pe munte – avalanşele (II)

Posibilitatea de a se declanşa o avalanşă aşa cum s-a văzut depinde mai puţin de teren decât de condiţiile meteo şi aşezare a straturilor...

Pericole pe munte – avalanşele – (I)

Odată cu zăpada căzută cu generozitate în tot Gorjul şi implicit în perimetrele folosite pentru schiul de tură, schiul extrem ori ...

Ne scriu cititorii – Înşelătorie la factură!

Mă adresez dumneavoastră ca fiind ultima speranţă întrucât presa este cea de a patra putere în stat, întrucât instituţiile abilitate îşi bat pur şi...

BOCETUL „COJINE – MUMĂ, COJINE!” ÎNTRE TRADIŢIE ŞI REALITATE – Studiu etno-folcloric

RUDARII au fost iniţial robi domneşti, care au scos aurul din nisipul apelor. În zăvoaiele râurilor, rudarii căutători de aur au descoperit lemnul de...

Din Văianu la Toronto – PIŢĂRĂII

...Aşa se spunea şi se mai spune la mine în sat, la colindeţ. De acest obicei sunt legate unele din cele mai frumoase amintiri...

Zece noi creşe cu peste 300 de locuri pentru Gorj

Situaţia cu solicitările pentru creşe din fiecare judeţ a fost prezentată vineri primului-ministru în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Bucureşti. „Prefectul...

Mineritul din Judeţul Gorj s-a realizat cu eforturi deosebite şi numeroase sacrificii umane –...

Cauzele producerii exploziei 1. Datorită viiturilor de metan sub formă de suflaiuri (în total 16, care au fost depistate de către ing. Ionescu Dumitru şi...

Piţărăii de Suflet – de Ion Căpruciu

De Piţărăi ne pregăteam cu mult înainte. Şi la pregătiri, trebuie să recunosc, participau, în egală măsură, toţi membrii familiei. În primul rând mama,...

Enigmaticul Rhabon în cătarea vremii (II)

Primele lucrări cu caracter general asupra Jiului aparţin unor geologi şi hidrologi de marcă şi sunt datate cu precădere înaintea primului război mondial. Astfel...

Şase sute de mii de lei pentru Piaţa Centrală Motru

Reamintim publicului cititor că Primăria municipiului Motru a deschis lucrările de modernizare ale Pieţei Centrale după alegerile locale din 2008. Firma care a...

Bani pentru şcolile din municipiu

Bugetul Primăriei municipiului Motru a fost condiţionat, cel puţin în acest an, de realizările SNLO în calitate de debitor principal la capitolele: impozit pe...

Ion Tudor: “Chiar dacă vor câştiga în instanţă, disponibilizaţii nu vor putea fi reangajaţi”

Şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, Ion Tudor, a declarat recent că foştii salariaţi ai instituţiei care l-au dat în judecată pentru diverse sporuri, prime sau...

Sensul giratoriu din Motru devine funcţional

În municipiul Motru, din iniţiativa unui grup de consilieri, s-a hotărât construirea unui sens giratoriu pe Strada Macului, la intersecţie cu Bulevardul Gării. Lucrarea...

Gheorghe Neaţă a luat examenul cu brio

Gheorghe Neaţă a luat cu brio examenul care-l confirmă pe postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Chiar dacă s-a pregătit serios...

Memorial Titu Rădoi – La un deceniu de la despărţirea de Magistru

Lucru rar, la comemorarea profesorului Titu Rădoi, critic literar şi fondator al Cenaclului COLUMNA îşi dau mâna toate forţele culturale şi scriitoriceşti din capitala...

Enigmaticul Rhabon în cătarea vremii (I)

Primele date referitoare la Jiu (bineînţeles în vechea sa denumire) se pot găsi în vechile însemnări greceşti dinaintea erei noastre. Acestea se datorează...

Comportarea unor tineri e josnică, e rea

Familia e prima şcoală care face educaţia copilului până la vârsta de şapte ani până când copilul este înscris pentru clasa întâi la şcoala...

Festivalul Naţional al Şanselor Tale „Viitorul copiilor, prioritatea noastră – nouă ne pasă !”

În săptămâna 06-12 decembrie 2010, la Grădiniţa P.P. „MIHAI EMINESCU “Tg-Jiu, Gorj, se vor desfăşura o serie de activităţi în cadrul Proiectului educativ ,,Viitorul...