19.4 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Peste 20 de cupluri au ales să se despartă la starea civilă

Numărul cuplurilor din municipiul nostru, care au ales să-şi separe destinele în faţa ofiţerului de stare civilă, se ridică la peste 20, numai în...

Medicii ne sfătuiesc cum să ne adaptăm schimbărilor sezoniere

Toamna începe să-şi facă simţită prezenţa şi în judeţul nostru. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi...

Nicio veste despre vaccinarea antigripală din acest an

Septembrie este luna în care se află primele informaţii cu privire la vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Până la această oră, reprezentanţii Direcţiei de...

Accident cu maşina furată

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un tânăr de 23 de ani din comuna Teleşti nu a găsit ceva mai bun de făcut decât să...

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Vâlcea, a ajuns sâmbătă seara la spital după ce a fost rănit într-un accident...

Acţiune în cluburi şi discoteci, soldată cu amenzi în valoare de 21.000 de lei

În perioada 7 – 8 septembrie, poliţiştii au continuat acţiunile ce au avut obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor de...

La Spitalul de Pneumoftiziologie – Se alege înlocuitorul lui Radu Teodorescu

Consiliului de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se întruneşte, astăzi, pentru a-şi alege noul preşedinte. Acest post a rămas...

La Gorj – Programul de depistare gratuită a cancerului de col uterin, tot inactiv

Până la această oră, programul de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin nu a fost demarat în judeţul nostru. Deocamdată, potrivit reprezentanţilor...

La mijloc de răpciune – Din Munţii Gorjului se coboară oile

Puţin timp ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei manifestări pastorale “Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de...

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publice la protestele Ligii Muncitorilor

În perioada 06 – 15 septembrie, între orele 18:00 – 20:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, vor asigura măsurile...

Locuitorii satului Seuca – Cer repararea drumului la Primăria Peştişani

Într-o primărie aproape pustie, am trăit s-o văd şi pe asta. La Primăria comunei Peştişani, sosiseră locuitori ai satului uitat de lume şi de...

Sălile de jocuri de noroc, verificate de poliţişti

Mai multe săli de jocuri de noroc au fost verificate miercuri de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. În urma controalelor efectuate,...

7 candidaţi din Gorj au trecut de prima probă a concursului de admitere în...

Doar şapte din cei 58 de gorjeni care s-au înscris la concursul de admitere în magistratură au reuşit să treacă de proba eliminatorie. La...

Minor prins la volanul unui tractor

Un adolescent în vârstă de 17 ani din comuna Brăneşti este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce a fost prins conducând un tractor pe...

DSP Gorj, pregătită pentru vaccinarea şcolară

Vaccinarea elevilor rămâne tot în atribuţia medicilor şcolari, chiar dacă se stabilise ca programul de vaccinare să fie realizat prin cabinetele medicilor de familie....

Creţan face iarăşi mitinguri seară de seară

De seara trecută şi nu se ştie foarte clar până când, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan iese iarăşi în stradă pentru a-şi...

86 de note, modificate după contestaţii la examenul de bacalaureat

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat au fost afişate ieri în toate centrele de examen din judeţ. Recorectarea lucrărilor nu au adus însă veşti...

Cupa Jandarmeriei Rurale la pescuit sportiv şi-a desemnat câştigătorii

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj a organizat marţi prima ediţie a competiţiei interne “Cupa Jandarmeriei Rurale la pescuit sportiv”. 26 de jandarmi, împărţiţi...

Razie printre taximetriştii din Târgu-Jiu

Zeci de taximetrişti au fost traşi ieri pe dreapta de poliţiştii târgujieni, în cadrul unei acţiuni ce a avut drept scop depistarea persoanelor care...

Acţiune de informare la Stoina şi Turburea

Poliţiştii gorjeni au desfăşurat marţi activităţi de prevenire a infracţiunilor de tâlhărie şi furt din locuinţe pe raza comunelor Stoina şi Turburea. Prevenirea criminalităţii în...

Hoţi de lemne, prinşi în flagrant

Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 59 de ani, toţi din comuna Aninoasa, au fost prinşi de poliţişti în flagrant, în timp...

Dosar penal pentru furt

Un bărbat din judeţul Vâlcea, angajat al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Licurici, este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce...

Prinşi la pescuit cu unelte interzise de lege

Doi gorjeni din Bumbeşti-Jiu sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi pescuind cu unelte ilegale. Cei doi au fost depistaţi de...

Măruţă solicită sprijinul prefectului pentru reîncadrarea personalului la Spitalul Sadu

Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj este hotărât să ceară sprijinul prefectului Radu Teodorescu pentru rezolvarea problemei personalului disponibilizat colectiv de la Spitalul Orăşenesc...

Cremele de protecţie solară şi autobronzantele, la control

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au verificat mai mulţi operatori economici din Târgu-Jiu, Săcelu, Rovinari şi Motru, care comercializau produse cosmetice...

Proiect pentru tinerii fotografi, la Târgu-Jiu

Grupul informal de tineri “Constantin Brâncuşi” desfăşoară, în perioada 1 septembrie 2012 - 25 februarie 2013, în Târgu-Jiu, proiectul “A new approach on photography”,...

În ciuda trecutului penal, Pila lui Burlan, ţinută de PDL în Consiliul Local Câlnic

Dumitru Cioată, singurul consilier local al comunei Câlnic, din partea PDL, a rămas în acest organism deşi respectivul s-ar fi prezentat la referendum şi...

Muzeul Civilizaţiei Montane, inaugurat la Rânca

Muzeul Civilizaţiei Montane va fi inaugurat, sâmbătă, în staţiunea montană Rânca. Turiştii vor putea să admire expoziţii legate de portul popular, cultura şi civilizaţia...

Incendiu de vegetaţie uscată la Aninoasa

Un alt incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit luni, în satul Groşerea din comuna Aninoasa. Şi de această dată, incendiul a fost provocat de...

Urmărit naţional, prins de poliţiştii târgujieni

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Bucureşti, care se sustrăgea executării unei pedepse de trei ani de închisoare pentru săvârşirea...

Secţia Neurologie are nevoie de mai mult spaţiu

La ora actuală, Secţia Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este supraaglomerată. Cele 70 de paturi ale secţiei au devenit neîncăpătoare pentru...

Sute de elevi au contestat notele obţinute la BAC

Aproape 500 de elevi au contestat duminică notele primite la examenul de bacalaureat. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la matematică şi limba...

Incendii la Vladimir şi Tismana

Trei case, una din comuna Vladimir şi două din Tismana, au fost cuprinse de flăcări vineri seara. Din fericire, nu au existat victime, incendiul...

Şcolile din Târgu-Jiu, pregătite pentru începerea noului an şcolar

Unităţile de învăţământ din municipiu sunt pregătite pentru începerea unui nou an şcolar. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, programul de reparaţii şi igienizări derulat în...

Şase hectare de vegetaţie uscată, mistuite de flăcări

În perioada 31 august – 3 septembrie, pompierii gorjeni au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată în comunele Scoarţa şi Dănciuleşti....

Premii pentru elevii cu rezultate şcolare, de la Fundaţia deputatului Militaru

Apropiindu-se campania electorală pentru alegerile parlamentare, deputatul PDL Constantin Severus Militaru, a reluat acţiunile realizate de fundaţia sa. Astfel, continuând proiectul început în urmă...

Motociclist rănit într-un accident de circulaţie

Un tânăr în vârstă de numai 18 ani a fost grav rănit într-un accident de circulaţie produs sâmbătă seara, pe B-dul Ecaterina Teodoroiu din...

Grup infracţional, destructurat de poliţişti

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat şi reţinut 3 tineri suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe...

Facultate de Sculptură, la dispoziţia absolvenţilor de liceu

Începând cu anul universitar 2012-2013, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu are un nou program de studii adresat tinerilor pasionaţi de sculptură. Înscrierile au loc...

Suspecţi de furt, identificaţi de poliţişti

Patru tineri din judeţul Gorj, între care şi doi minori din Târgu-Jiu, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi...

Hoţi prinşi în flagrant

Doi gorjeni au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Ţicleni în timp ce încercau să încarce într-o autoutilitară mai multe bunuri sustrase din...

11 pacienţi, rezistenţi la tratamentul de tuberculoză

Studii recente relevă niveluri alarmante ale cazurilor de tuberculoză rezistentă la tratament. Astfel de bolnavi există şi la noi, 11 dintre ei fiind internaţi...

Progresistul Cocină, manager la Spitalul Sadu

Fostul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, Gheorghe Cocină va conduce Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu (Sadu). După revocarea din funcţia de...

Promovabilitate de 38,86% la bacalaureatul de toamnă

Doar 934 dintre cei aproximativ 2400 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj care au susţinut examenul de bacalaureat în cadrul sesiunii de toamnă...

Prefectul, un colaborator bine plătit al fundaţiei lui Vişoianu

Declaraţia de avere postată pe pagina de internet a Prefecturii de recent instalatul în funcţie reprezentant al Guvernului în teritoriu arată că noul prefect...

Grupul de lucru consultativ a informat elevii din tabăra Tismana asupra violenţei în familie

La mijlocul acestei săptămâni, mai exact în data de 29 august, membrii Grupului de lucru consultativ la nivel judeţean pentru prevenirea şi combaterea violenţei...

Spitalul Judeţean are suficiente truse pentru testarea alcoolemiei

Chiar dacă multe spitale din ţară au rămas fără truse pentru testarea alcoolemiei, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, situaţia este foarte bună, stocul...

Dosar penal pentru port ilegal de cuţit

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce asupra lui a fost găsit un...

Işfan l-a “răzgândit” pe Slivilescu

O vizită rapidă făcută ieri de şeful Inspectoratului Şcolar General la Slivileşti pentru a vedea cum stau lucrurile la “şcoala din mlaştină”, cea din...

Banţa nu se (mai) miră de instalarea lui Andrei ca subprefect la Capitală

Mutarea fostului prefect Liviu Andrei pe un post de subprefect la Bucureşti i-a lăsat pe mulţi foşti adversari politici ai acestuia din USL cu...

Probleme cu limitele de hotar şi la Stăneşti şi Turceni

Litigiul privind limitele administrativ teritoriale, al căror hotar se află situat pe limita dintre Gorj şi judeţele Vâlcea nu este singular pentru autorităţile din...

Dosare penale pentru transporturi ilegale de material lemnos

În timpul unei acţiuni de verificare a legalităţii transportului rutier public, poliţiştii au depistat trei conducători auto care efectuau transport de material lemnos, fără...

Minori dispăruţi, găsiţi de poliţişti

Doi fraţi în vârstă 14, respectiv 9 ani, din comuna Băleşti, a căror dispariţie a fost semnalată în seara zilei de 28 august, au...

“Să ne băgăm în seamă” – Poluează oamenii buni, de sâmbătă până luni

Asistăm în ziua de azi la o creştere a turismului mai ales în perioada weekend - ului nu numai în Gorj ci şi în...

Trei elevi, eliminaţi de la proba obligatorie a examenului de bacalaureat

În cele şapte centre de examen din Gorj s-a desfăşurat ieri proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat. Trei dintre cei peste...

La Logreşti se bagă apă potabilă şi canalizare

Localnicii din comuna Logreşti au probleme cu apa, motivul acestei probleme fiind acela că datorită unui accident petrolier care a avut loc prin ‘89...

Acţiune pentru reducerea riscului rutier

În perioada 30 august – 1 septembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj vor acţiona pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere şi...

Mort de beat la volan

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Mehedinţi, a rămas fără permis după ce s-a urcat mort de beat la volan...

La Primăria Târgu-Jiu – Se înfiinţează Serviciul organizare evenimente culturale şi promovare turism

În structura aparatului de specialitate al primarului se va înfiinţa Serviciul organizare evenimente culturale şi promovare turism. În şedinţa Consiliului Local din data de...

În iulie – Peste 2.800 de gorjeni s-au adresat centrelor de permanenţă

Pe parcursul lunii iulie, aproape trei mii de gorjeni au apelat la serviciile puse la dispoziţia lor în cele 14 centre de permanenţă care...

OMV Petrom se dă protejată în cazul unei poluări accidentale

Conducerea Asociaţiei Pensionarilor Petrolişti din Ţicleni a solicitat şefilor societăţii OMV Petrom să dea o informare publică privind substanţele chimice folosite de firma în...

Persoanele vârstnice din Motru vor beneficia de servicii sociale de calitate

În şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj, de ieri, a fost prezentată o informare cu privire la îmbunătăţirea calităţii...

Edilii din Gorj cer la IŞJ redeschiderea unor şcoli pe 10 septembrie

Apropierea cu paşi repezi a noului an şcolar aglomerează la maxim biroul inspectorului şcolar general Ion Işfan, printre deciziile pe care acesta şi subordonaţii...

Prefectul de Gorj nu a cedat pretenţiilor prefectului de Vâlcea

Întâlnirea de ieri de la Primăria Baia de Fier nu a fost un succes pentru prefectul de Vâlcea, Mircea Nadolu. Asta deoarece Nadolu nu a...

17 loturi de teren de pe Narciselor, scoase la licitaţie de către Primărie

Pentru că nu s-au apucat de construcţii în maxim un an de la atribuirea gratuită a terenurilor, 17 beneficiari au pierdut loturile din zona...

DGASPC Gorj are 196 de posturi vacante

Criza de personal rezultată ca urmare a demisiilor masive şi a blocării angajărilor în sistem a afectat intens Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi...

Prins la volan fără permis

Un tânăr din comuna Teleşti s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti conducând un autoturism neînmatriculat pe DJ 672,...

Consilierii locali din Târgu-Jiu, trimişi la cursuri

La puţin timp după începerea mandatelor, 11 consilieri locali, aleşi în această vară, vor fi trimişi la cursuri de pregătire şi formare profesională. Alături...

Primăria a încasat 14.600 lei din vizarea autorizaţiilor taxi

În cadrul şedinţei de Consiliu Local din data de 27 august 2012, Compartimentul Transport Public de Călători a prezentat o informare cu privire la...

40 de cadre didactice, admise în Corpul Experţilor în Managementul Educaţional

Cea de-a treia serie a concursului de selecţie în vederea constituirii Corpului naţional al experţilor în managementul educaţional le-a oferit posibilitatea altor 40 cadre...

Măruţă: “Nu mai sper să fie găsit cel care a tăiat nucii de la...

Au trecut mai bine de trei luni de când conducerea Obştii Valea Susenilor sesiza poliţiştii cu privire la tăierea ilegală a unor nuci de...

Mii de gorjeni, pe Insuliţă pentru Dony, Corina şi Dj Project

Duminică seara, la încheierea manifestărilor organizate cu ocazia Festivalului Berii, Insuliţa de pe Jiu a fost invadată de mii de tineri care au venit...

Poştaşii din Gorj vor protesta şi la Bucureşti, în a doua decadă a lunii...

Sindicaliştii de la Poşta din Târgu-Jiu au făcut toţi paşii necesari în vederea rezolvării nenumăratelor probleme de care aceştia sunt afectaţi. Acum aşteaptă soluţii...

Mai multe femei în municipiile din Gorj

Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj a dat recent publicităţii rezultatele preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor în 2011 din judeţul Gorj. Datele preliminare...

Au început probele scrise la BAC

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat continuă săptămâna aceasta cu probele scrise. Aproximativ 1.400 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj au susţinut...

Clasa pregătitoare începe cu dreptul în Gorj

Peste 2000 de copii din judeţul Gorj vor merge de pe 10 septembrie la clasa pregătitoare, inspectorul şcolar general al judeţului, Ion Iştfan, fiind...

Dosar penal pentru fugă de la locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a lovit cu maşina o femeie...

La Baia de Fier – Prefectul de Vâlcea trasează cu Teodorescu limitele teritoriale...

Hotarul interjudeţean aflat în litigiu între Gorj şi Vâlcea în dreptul localităţilor Baia de Fier şi Malaia l-a pus pe drumuri pe prefectul de...

Criza de Pentaxim rămâne, DSP Gorj a primit 10.000 doze de vaccin BCG

La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit 10.000 doze de vaccin anti-tuberculoză (BCG). Reprezentanţii DSP din judeţul nostru spun...

Liberalul Paraschiv, amânat pentru septembrie

Consilierul local Mihai Paraschiv nu a fost învestit în funcţia de viceprimar al municipiului Târgu-Jiu, aşa cum se anunţase iniţial. În şedinţa de Consiliu...

Şofer băut cu dosar penal

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii rutieri...

Sute de poştaşi din Oltenia, la protest la Târgu-Jiu

Aproape 200 lucrători poştali din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi au protestat vineri în faţa Prefecturii din Târgu Jiu. Angajaţii Poştei Române şi-au...

Şi la zi de sărbătoare şi la zi de muncă, Viitorul mineritului din Motru...

Minerii din Motru privesc cu optimism spre viitor. O fac acum şi şefii lor, liderii politici şi de sindicat care speră ca locurile de...

Au început Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti

Oraşul Târgu-Cărbuneşti este în sărbătoare de sâmbătă. Autorităţile locale au organizat şi în acest an Zilele Oraşului şi au pregătit cinci seri de petrecere...

Doi şoferi, răniţi într-un accident la Bengeşti

Doi conducători auto au ajuns săptămâna trecută la spital după ce au fost răniţi într-un accident de circulaţie produs pe DN 67, în comuna...

„Brâncuşiana 2012” şi-a închis porţile

Vineri, 24 august 2012, s-a încheiat ce-a de-a zecea ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana 2012”. La festivitatea de închidere a evenimentului au...

Seara de folclor de la Festivalul Berii i-a încântat pe târgujieni

Aglomeraţie mare pe Insuliţă vineri seara. Spectacolul de muzică populară organizat de autorităţile locale în cadrul Festivalului Berii a scos din case sute de...

25 de concurenţi, la Festivalul Copiilor “Maria Lătăreţu” – ediţia a II-a

Pentru ce-a de-a doua ediţie a Festivalului Copiilor “Maria Lătăreţu” s-au înscris 25 de concurenţi. Organizatorii au decis să renunţe la preselecţie, acceptând intrarea...

Prefectul la prima încercare – Călinoiu, într-o mină şi o carieră, după 5 ani...

Eveniment inedit joi după-amiaza la Exploatarea Minieră de Carieră(EMC) Motru. Asta, urmare a dorinţei prefectului judeţului, Claudiu Teodorescu, de a vizita pentru prima oară...

Se ia apa în zonele Minerilor şi Mioriţei

Din cauza unor lucrări pe care trebuie să le realizeze angajaţii Aparegio, furnizarea apei potabile se sistează astăzi, în zonele Minerilor şi Mioriţei. Locatarii...

Şeful judeţului nu vrea să fie consultat de Bălăşoiu pentru noua organigramă a CEO

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu nu are pretenţia de a fi consultat de Constantin Bălăşoiu, în legătură cu noua organigramă a CEO ce...

47% din totalul cardurilor europene eliberate în 2012 s-au emis în sezonul estival

De la începutul acestui an şi până în prezent, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat 1.942 carduri de sănătate. Aproape...

Pentru o funcţie în CEO – Nădrag a demisionat. Paraschiv, noul viceprimar al municipiului

La doar două luni de la ungerea sa în funcţie, viceprimarul Matei Nătrag şi-a dat demisia. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au confirmat demisia. Locul lui...

Patru incendii într-o singură zi

Zi aglomerată pentru pompierii gorjeni. Aceştia au intervenit miercuri pentru stingerea a nu mai puţin de patru incendii izbucnite pe raza judeţului Gorj, flăcările...

29 de zile de arest pentru tentativă de viol

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din judeţul Prahova, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce a încercat să...

Cercetat pentru lovire şi violare de domiciliu

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au constituit dosar penal pe numele unui bărbat de 36 de ani, din localitate, suspectat de comiterea infracţiunilor...

Hoţi prinşi în flagrant

Doi bărbaţi din oraşul Turceni au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din localitate în timp ce sustrăgeau din incinta unei societăţi comerciale, două...

Programul Naţional de screening al cancerului de col, în linie dreaptă

Gorjencele vor avea posibilitatea de a-şi face, fără bani, testul Babeş-Papanicolau, pentru depistarea cancerului de col uterin. Acest lucru este posibil datorită unui program...

Gorjul se topeşte – Patru zile cu cod portocaliu de caniculă

Meteorologii au emis un nou cod de caniculă, valabil pentru judeţul nostru. Codul galben a devenit portocaliu şi este valabil până la sfârşitul acestei...

Sindicatul “Solidaritatea” Minprest Serv ameninţă cu greva dacă viitorii şefi vor fi pensionari

Bătălia pentru şefia Minprest Serv Rovinari face ca sindicatele din unitate să nu asiste nepăsătoare la stabilirea celor care vor conduce de luna viitoare...