Catedrala din Târgu–Jiu, degradată pe zi ce trece

753

foto 021Unică în Oltenia prin fumuseţea şi originalitatea picturii dar şi a unor elemente arhitecturale, catedrala „Sfinţii Voievozi” din Târgu – Jiu se confruntă, în fiecare zi, cu

lipsa banilor pentru reparaţii dar şi cu trecerea vremii care lasă urme tot mai adânci în pictură şi tencuială.

Catedrala, care se află în Piaţa Prefecturii din Târgu – Jiu, a fost construită în secolul XVIII pe locul în care, anterior, se ridicase o biserică de lemn. Iniţial, biserica era cunoscută şi ca „Biserica de pe Jii”, dat fiind faptul că, în acea vreme, Jiul trecea chiar pe lângă lăcaşul de cult, abia mai târziu cursul apei fiind mutat 250 de metri mai spre vest. Ctitorii au fost fruntaşii negustorilor din Târgu–Jiu. Prima dată titulatura de catedrală se dă în anul 1893, după ce biserica suferise unele modificări. Pe turlele bizantine au fost suprapuse turnuleţe ascuţite, au fost lărgite ferestrele, firidele exterioare au fost acoperite iar pictura interioară, în ulei, a fost realizată de pictorul Mişu Popp. În 1933 se caută readucerea bisericii la forma anterioară, iar pictura interioară este restaurată de pictorul local Iosif Keber.
Elemente de unicitate
Ca elemente rar întâlnite, în această biserică se găseşte un amvon, care nu se mai întâlneşte în lăcaşurile de cult din Oltenia şi pe care există şi steme ale Ţării Româneşti, un alt element de originalitate fiind pictura exterioară, care, în loc de sfinţi, înfăţişează filosofi, matematicieni şi învăţaţi. „Este ceva mai rar întâlnit, eu, cel puţin în Oltenia, nu am mai întâlnit o astfel de pictură. Se mai găseşte, însă, prin alte părţi ale ţării, mai ales în partea de nord. Pictând filosofii în exterior, pentru că în interior sunt pictaţi numai sfinţii, se arată că aceştia au făcut lucrare plăcută lui Dumnezeu, pentru că, într-un fel, au susţinut religia şi ideea unui bine suprem”, a declarat preotul Mihai Roibu.
Pictură în stare de degradare
În prezent Catedrala „Sfinţii Apostoli” are nevoie de reparaţii în special la exterior, o parte din pictură fiind extrem de degradată. Pictura interioară a fost restaurată în urmă cu câţiva ani, aflându-se, acum, într-o stare destul de bună. Pe alocuri se poate vedea şi din pictura realizată de Mişu Popp, care a fost refăcută de keber. Potrivit preotului, o altă problemă cu care se confruntă o reprezintă şi porumbeii care îşi găsesc loc pe acoperişul şi pereţii bisericii, contribuind la degradarea acestora.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here