Cătălin Botezatu îşi deschide outlet în Militari

871
noutate sic botezatuDesignerul Cătălin Botezatu va deschide primul magazin de tip outlet, începând din această toamnă, în cadrul Mega Designer Outlets care va include toate liniile vestimentare, couture, pret-a-porter şi lenjerie. „Magazinul outlet Cătălin Botezatu se adresează celor care doresc produse exclusiviste, de o calitate foarte bună la preţuri mai mici decât în centrul oraşului. Cred că un astfel de magazin este o soluţie pentru cei care, chiar în condiţii economice dificile, rămân loiali produselor de calitate şi brandurilor de lux. Cu acest magazin le ofer ceea ce caută, la preţuri foarte accesibile”, a declarat Cătălin Botezatu.
Mega Designer Outlets se va deschide publicului în toamna acestui an în zona de vest a Bucureştiului, la km 13 al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti.

Oferta de retail constă în peste 80 de magazine pentru unele dintre cele mai cunoscute branduri locale şi internaţionale care îşi vor comercializa colecţiile la preţuri mult mai mici decât în magazinele obişnuite, cafenele şi restaurante, spaţii de joacă pentru copii.

„Suntem mândri de faptul că Botezatu a ales să îşi deschidă propriul magazin outlet în cadrul Mega Designer Outlets. Dorim să împărtăşim acest privilegiu cu clienţii noştri care vor avea astfel posibilitatea să achiziţioneze produse Cătălin Botezatu la preţuri semnificativ mai mici. Chiar dacă anul 2009 se anunţă unul dificil, suntem convinşi de oportunitatea unui centru outlet într-o perioadă în care apetitul pentru cheltuieli mari s-a redus şi majoritatea clienţilor caută produse de bună calitate la preţuri cu discount”, a declarat Chang S. Oh, Managing Director al Mega Designer Outlets.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here