Cât costă ora de muncă, după majorarea salariului minim. Comunicat ITM Gorj

233

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj informează angajatorii care funcționează pe raza județului Gorj că începând cu data de 1 iulie 2024 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabilește la 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră, conform Hotărârii Guvernului 598 din 6 iunie 2024.

Reamintim că salariul minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri.

Romanescu George Octavian, Inspector-Șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj precizează faptul că nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă contravențională de la 300 lei la 2.000 lei, potrivit dispoziţiilor articolului 260, alineatul 1, litera a) din Legea numărul 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here