Câștigătorii Festivalului de muzică lăutărească ,,Geagu Cătăroiu”

663

Joi 2 iunie 2022 la Tismana a avut loc a cincea ediție a Festivalului de muzică lăutărească ,,GEAGU CĂTĂROIU”. Festivalul care se adresează tarafurilor lăutărești tradiționale și care folosesc în interpretare instrumente tradiționale, și-a desemnat câștigătorii ediției din acest an. Premiul I acordat de Consiliul Local și Primăria orașului Tismana a fost primit de taraful ,,Streață” din Melinești, judetul Dolj.
Premiul al II-lea acordat de Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” a fost primit de taraful ,,Vică Argint” de la Pârâul de Pripor, județul Gorj.
Premiul al III-lea acordat tot de către Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” a fost primit de către taraful ,,Fane Pițigoi” de la Pârâul de Pripor, județul Gorj.
Premiul special acordat de către Asociația ,,Acasă la Brâncuși” a fost câștigat de către taraful ,,Gagiu” din comuna Soporu de Câmpie din judetul Cluj.
Premiul special acordat de către Asociația ,,La Tismana” într-o grădină a fost câștigat de către taraful ,,Cătăroiu” de la Tismana.
Premiul special acordat de către Consiliul Local și Primăria orașului Tismana a fost câștigat de către taraful ,,Colța” din comuna Ponoarele, sat Gheorghești, județul Mehedinți.
Două premii speciale au fost acordate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și au fost câștigate de către taraful ,,Mornea” de la Tismana și taraful ,,Gioni Pițigoi” de la Târgu Cărbunești.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here