Câştigătorii concursului “MAMA mea, MINUNEA mea” şi-au ridicat premiile

755

Câştigătorii ediției 2018 a concursului de desene ”MAMA mea, MINUNEA mea”, organizat de cotidianul ”Gorjeanul”, și-au ridicat premiile. Toţi participanţii vor primi diplome şi vor avea posibilitatea să-şi recupereze lucrările.

Ediția din acest an a concursului ”MAMA mea, MINUNEA mea”, a treia ca număr, s-a desfășurat în perioada 14 februarie – 8 martie și a urmărit promovarea și susținerea tinerelor talente, stimularea creativității plastice a preșcolarilor și elevilor, precum și dezvoltarea atitudinii pozitive privind mama, familia și comunitatea locală. Potrivit regulamentului concursului “MAMA mea, MINUNEA mea”, evaluarea lucrărilor s-a făcut ținându-se cont de următoarele criterii: originalitate, claritatea mesajului transmis, încadrarea în specificul concursului, respectarea convențiilor de realizare a unui desen, aspectul estetic și stilistic, precum și unitatea compoziției.

Premianţii ediţiei 2018
Câștigătorii ediției din acest an sunt: la categoria 3-6 ani: Locul I – Sbora Giulia-Antonia, Locul II – Moldoveanu Ana Maria și Locul III – Pistolescu Amira Lavinia; la categoria 7-10 ani: Locul I – Mutu Ioan Mihail, Locul II – Cimpu Andreea-Edvina, Locul III – Dobroiu Miruna; la categoria 11-15 ani: Locul I – Berlescu Maria Magdalena, Locul II – Băluță Petruța Maria, Locul III – Bârcină Ștefania. Talentaţii concurenţi ai ediţiei din acest an a concursului „MAMA mea, MINUNEA mea” şi-au ridicat premiile, bucuria citindu-li-se pe faţă în momentul în care au primit diplomele şi banii. Cu toţii au transmis mulţumiri organizatorilor şi juriului, declarându-se încântaţi şi fiind hotărâţi să mai participe şi la alte competiţii de acest gen.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.