Câștigătoarea marelui premiu Loto 6/49 și-a ridicat premiul

2163

Câştigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de 8,42 milioane de lei (peste 1,72 milioane de euro), s-a prezentat, astăzi, la sediul central al Loteriei Române, de unde şi-a ridicat premiul, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Câştigătoarea este din Bucureşti, are în jur de 60 de ani şi joacă în mod constant, de aproximativ 28 de ani, la Loto 6/49, potrivit declaraţiilor sale transmise Loteriei Române.

Câştigătoarea, care nu a dorit să-şi facă publică identitatea, a precizat că joacă întotdeauna trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, iar numerele alese nu au semnificaţie personală, se precizează în comunicat.

Aceasta a adăugat că de-a lungul timpului a mai câştigat doar sume mici la jocurile Loteriei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here