Casieria goală! Giorgi şi-a înnoit maşina, vechiul autoturism a fost pasat şefului Secţiei Jilţ

585

Pe programul Rabla, aprobat în cele din urmă şi pentru Minprest, societatea aflată sub umbrela CEO şi-a lărgit, în ultimele zile, parcul auto cu încă două maşini noi. Două Dacia Duster, achitate din lichidităţile societăţii, le completează, de la finalul săptămânii trecute, pe cele 14 aflate la dispoziţia angajaţilor Minprest, una dintre noile achiziţii ajungând imediat în posesia directorului general. Gabriel Giorgi conduce astfel, începând de vineri, un Duster nou cu toate dotările, în timp ce maşina sa veche, achiziţionată în urmă cu trei ani, a fost dată la sectorul de vest, mai exact la Dumitru Calotă, şeful Secţiei de la Jilţ. Cea de-a doua maşină veche a ajuns ieri la secţia de la Rovinari, mai exact la Marius Tănase, şeful de sector de acolo, în timp ce maşina nouă, ajunsă marţi la Minprest, a fost dată, rapid, directorului tehnic, Aurelian Cîrstina. Salariaţii unităţii şi-au dat coate când au văzut că prima maşină nouă a ajuns la directorul Giorgi, cu atât mai mult cu cât autoturismele nu au sistem GPS de monitorizare a deplasărilor.
A.Stoica

3 COMENTARII

  1. Ce nu ştie repoterul este faptul că, miercuri 02 decembrie 2015, în jurul orelor 17,00, domnul Giorgi a mers cu noul Duster GJ 070504, la cumpărături în Kaufland. Am observat că are o frumuseţe de maşină, cu geamuri fumurii să nu deterioreze razele solare tapiţeria. Dar trebuie crezut. Din declaraţia de avere postată pe site-ul Minprest rezultă că nu are şi dumnealui un autorism, şi trebuie înţeles ! Ce sunteţi răi cu domnul director general, mai ales că nu are cine să-i monteze un GPS pe maşină, măcar unul din cele două care au fost montate pe autoutilitarele GJ-44-MPS şi GJ-55-MPS, care au fost duse la Remat pentru a cumpăra cele două Dustere pe programul Rabla. Oare a casat şi cele două GPS-uri, că din câte ştim ele nu au fost folosite, poate au o uzură morală. Cred că ar fi interesant ca domnul Giorgi să ne spună ce a făcut cu cele două GPS-uri. Vă rugăm să-i cereţi un punct de vedere în acest sens.

Dă-i un răspuns lui Lider sindicat Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here