Case crăpate, despăgubiri uriaşe. „Prostia mare e că tot investesc în ele”

3919

Cel puţin 200 de localnici din comuna gorjeană Cătunele au câştigat în instanţă sute de mii de lei pentru că le-au fost afectate casele de către minele închise cu ani buni în urmă. „Prostia mare este că iau banii şi tot investesc în ele”, ne spune primarul Florinel Țuilă. Chiar în această lună, un localnic a câştigat definitiv procesul cu CE Oltenia, urmând a primi despăgubiri de circa 600 de mii de lei.

Doi ani! Atât a durat „lupta” păgubitului din comuna Cătunele cu cei de la Complexul Energetic Oltenia. Mai exact, în martie 2017, Cristea Barangă demarează acţiune în instanţă, motivând că locuinţa sa, de 336 de metri pătraţi, ridicată în urmă cu mai bine de două decenii, a fost afectată destul de serios de lucrările miniere din zonă. Gospodăria se află în apropierea fostei mine Lupoaia-Prigoroiu, închisă în urmă cu mai mulţi ani.
Un an mai târziu, Judecătoria Motru obligă CE Oltenia la despăgubiri de 567.656 de lei „reprezentând valoarea de construire a imobilelor construcţii proprietatea reclamantului”, dar şi la plata sumei de 14.241 lei, cheltuieli de judecată.
Nemulţumită, compania minieră a atacat sentinţa, dar Tribunalul Gorj i-a respins acţiunea. Instanţa a reţinut, în baza unui raport de expertiză, că imobilul este vizibil degradat, prezintă crăpături şi fisuri în pereţi, în elevaţie şi fundaţie, în plăcile de beton ce despart etajele construcţiei, dar şi deplasări ale tâmplăriei şi ale întregului imobil.

Reparaţii inutile
Între timp, proprietarul a tot reparat şi renovat locuinţa, dar respectivele lucrări nu au putut împiedica deteriorarea structurii de rezistenţă a imobilului. Concluzia expertului a fost că, deşi au fost folosite materiale corespunzătoare la ridicarea casei şi au fost urmate planurile de execuţie aprobate prin autorizaţia de construire, degradările continuă să apară și după efectuarea reparațiilor, explicaţia fiind că terenul nu mai are stabilitate.
Degradarea terenului pe care se afla construcţia a început din perioada în care se desfăşurau lucrările miniere, dar nu a avut loc instantaneu, ci s-a produs, s-a perpetuat şi s-a accentuat în timp, degradarea fiind permanentă şi de actualitate”, a arătat şi raportul de expertiză geologică.
În plus, expertul a precizat că toate imobilele din zonă prezintă aceleaşi degradări, din aceeaşi cauză: efectul activităţilor miniere din comună.
Cum era de aşteptat, CE Oltenia a atacat raportul de expertiză, dar instanţa nu i-a dat dreptate. Curtea de Apel Craiova a decis, la începutul lunii mai, să respingă, ca nefondat, recursul companiei. Sentinţa este definitivă, astfel că societatea va trebui să-i plătească lui Cristea Bărăgan despăgubirile stabilite de instanţa de fond.

Primar: Toată zona e afectată
Deşi expertizele arată negru pe alb că locuinţele nu mai pot fi reparate şi consolidate, oamenii iau banii de la compania minieră şi investesc tot în aceste imobile. „Prostia mare este că tot investesc în ele. Le-am tot spus să facă altceva, dar ei nu înţeleg. Toată zona e afectată la noi”, ne-a declarat Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele.
Nu doar sătenii se judecă în instanţă cu CE Oltenia. „Și noi, primăria, suntem în proces cu CEO, dar nu s-a finalizat”, a mai spus Țuilă. Inclusiv, primarul a fost despăgubit. „Și eu, personal, am avut acţiune acum vreo 7 ani, am luat 112 mii lei, dar i-am investit pentru copii, la facultate. În total, cel puţin 200 de proprietari au câştigat procesele cu CE Oltenia”, ne-a mărturisit Țuilă.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here