Căsătoria şi sarcina timpurie în comunităţile de rromi

655
casatorie romiUn aspect demografic important care caracterizează populaţia de rromi din Gorj şi nu numai este căsătoria precoce sau timpurie, întemeierea unei familii la vârste coborâte prin comparaţie cu modelul majoritar. Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a desfăşurat la începutul verii o sesiune de informare a comunităţii de rromi din Târgu Jiu privind respectarea drepturilor copilului şi prevenirea căsătoriei timpurii.

Atunci s-au distribuit exemplare din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezentanţilor Asociaţilor de rromi şi membrilor comunităţii respective.

„Un alt comportament demografic în cazul populaţiei de rromi este sarcina timpurie sau alfel spus vârsta scăzută la prima naştere” , ne-a declarat Mihai Toma, preşedintele Alianţei Rromilor, filiala Gorj. Datele de cercetare arată că la fel ca şi în cazul creşterii ponderii căsătoriilor timpurii (sub 18 ani) se înregistrează şi o creştere a ponderii sarcinilor avute înaintea vârstei de 18 ani. Astfel, dacă se compară grupurile de vârstă de 25-29 ani şi respectiv 20-24 ani se constată o creştere a ponderii sarcinilor avute sub 18 ani de la 30,6% în primul caz la 37,1% în cel de-al doilea. În urmă cu ceva vreme, DSP Gorj iniţia o campanie pentru distribuirea de prezervative în comunităţile de rromi din municipiul Târgu Jiu. Aceste acţiuni au drept scop prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală şi a unei sarcini nedorite. Deşi majoritatea romilor nu adoptă această metodă de contracepţie, ideea gratuităţii dar şi curiozitatea i-a făcut să se îmbulzească la prezervative.
„Căsătoria şi sarcina timpurie sunt comportamente circumscrise unui model cultural tradiţional de familie”, a completat Toma. Este probabil ca starea economică precară a unor familii de rromi să influenţeze modelul familial pe care acestea îl urmează. „Sarcina şi căsătoria timpurie nu reprezintă nişte norme comunitare specifice unor grupuri tradiţionale de rromi” , a încheiat preşedintele Alianţei Rromilor Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here