Casa Memorială „Ion Popescu-Voitești”, redeschisă după restaurare. Cum arată acum!

1287

Casa Memorială „Ion Popescu-Voitești”, din comuna Bălănești, monument de arhitectură de importanță locală aflat în patrimoniul public al județului Gorj, va fi redeschisă publicului începând cu a doua jumătate a lunii octombrie. Aici va funcționa Secția de Științele naturii a Muzeului Județean Gorj și va fi amenajat un centru interdisciplinar de cercetare al instituției muzeale. Marele savant Ion Popescu-Voitești a lăsat moștenire județului Gorj o valoroasă colecție paleontologică şi de mineralogie.

Expoziția permanentă amenajată în cadrul obiectivului turistic va cuprinde elemente privitoare la viața și activitatea geologului Ion Popescu-Voitești (noiembrie 1876 – octombrie 1944): documente, fotografii, obiecte personale, dar și o colecție de geologie (diferite tipuri de flori de mină) și malacologie.
Consiliul Județean Gorj a derulat, timp de doi ani, lucrări de consolidare-restaurare a imobilului, dar și lucrări de reamenajare a terenului aferent.
„Execuția intervențiilor de consolidare-restaurare s-a încadrat în graficul propus în proiectul de investiție pentru întregul obiectiv (alcătuit din corp clădire principal, corp anexă și curte imobil), fiind finalizată în termenul anunțat la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (septembrie 2021-septembrie 2023). Investiția s-a realizat în integralitate cu fonduri din bugetul propriu al județului Gorj, valoarea totală fiind de aproximativ 4 milioane de lei (inclusiv T.V.A)”, a transmis Consiliul Județean Gorj.
Principalele lucrări executate la imobilul situat în satul Voiteștii din Vale, comuna Bălănești, se referă la consolidarea zidurilor de cărămidă, a grinzilor și a stâlpilor; montare tâmplărie din lemn stratificat, păstrându-se dimensiunile, forma și decorațiunile inițiale; amenajare grupuri sanitare; înlocuire țiglă și planșee din lemn; montare jgheaburi și burlane din tablă; realizare sistem drenaj a apelor pluviale prin rigole perimetral construcțiilor; rețea canalizare și alimentare cu apă; izolare beci la anexa casei memoriale; reamenajarea peisagistică a zonei verzi din curtea imobilului inclusiv cu refacerea integrală a gardului și restaurarea porții de acces din lemn, sculptată cu motive specifice gorjeneștiÎn completarea lucrărilor de consolidare-restaurare s-au refăcut instalația electrică, instalația sanitară, instalația de paratrăsnet și de împământare, instalația de încălzire (cu pompă de căldură) și aer condiționat.

Vila Luna
Casa a fost construită în stil neo-românesc, în anii 1938-1940. După finalizarea construcției ce poartă amprenta arhitectului Iulius Doppelreiter, ca multe alte edificii din Târgu Jiu, marele savant Ion Popescu-Voitești hotărăște ca imobilul să poarte numele soției sale, Elena (Luna – cum i se spunea familiar).
„Concepută pe două nivele, pe lângă partea de funcționalitate gândită prin accesul facil exterior-interior dintr-un vestibul spațios și modul de compartimentare a spațiilor principale, se evidențiază o frumoasă scară de lemn masiv cu motive tradiționale care domină întregul interior al casei. Inspirația din arhitectura populară gorjenească se va regăsi și la pridvoarele și logiile foarte ample ce definesc conturul imobilului, precum și la ușile sculptate de la intrare.
«Vila Luna» se va încadra perfect zonei rustice cu dealuri împădurite și îi va aduce savantului momentele tihnite pe care și-a dorit să le petreacă împreună cu soția sa în ultimii ani ai vieții, în satul natal din Bălăneștii Gorjului. Nu întâmplător, spre partea de sud-est, locuința a fost prevăzută la etaj cu un generos pridvor exterior, cu stâlpi de lemn și ancadramente asemănătoare conacelor boierești, va fi folosit ca loc de belvedere, putând fi admirate casele, biserica satului, poienile și pădurile înverzite de la marginea satului Voiteștii din Vale”, potrivit CJ Gorj.
Deși o prezență discretă în viața publică a savantului, soția îi va fi alături la fiecare pas, îi va corecta lucrările și se va ocupa de toate obligațiile casnice ale familiei. Timp de mai bine de trei decenii, vor trăi împreună momente de satisfacție cu fiecare descoperire pe care Popescu-Voitești o va face, îl va însoți la congresele internaționale la care soțul era invitat să țină prelegeri, iar când acesta își va înceta activitatea didactică „la limită de vârstă”, după 44 de ani destinați studierii pământului românesc, îl va urma în locurile natale din Gorj.
Pentru Ion Popescu-Voitești, pasiunea pentru cercetare va rămâne vie și după ce se va retrage la „Vila Luna” din Bălănești-Gorj, unde va continua să primească vizitele studenților și va explora munții și pădurile din împrejurimi.
Vestea morții neașteptate a celui mai admirat și apreciat profesor universitar a umbrit mediul academic, de la cadre didactice până la studenți. S-a întâmplat într-una din plimbările de cercetare din preajma satului. A fost găsit cu fața în jos, ținând în mână un buchet de brândușe de toamnă pe care dorea să îl ducă acasă, soției.
„După trecerea sa în neființă, la 4 octombrie 1944, Elena (Luna) îi va rămâne dedicată și îi va duce la îndeplinire până în cel mai mic detaliu toate dorințele exprimate prin testament încă din timpul vieții. Neavând urmași direcți, va împroprietări nepoții de soră ai defunctului, dar, mai ales, se va ocupa de donațiile de cărți, studii de știință, hărți topografice și geologice din biblioteca personală a soțului, atât pentru Laboratorul de geologie al Facultății de Științe a Universității București, cât și pentru comuna Bălănești. Ulterior, în memoria marelui savant, va dona o importantă sumă de bani Academiei de Științe din România. Conform testamentului, va transfera „Vila Luna” în proprietatea autorităților publice în scop cultural și științific. Mulți ani la rând, Elena (Luna) va reveni în fiecare vară la Voitești, unde va locui într-o singură cameră, neputând să se desprindă de locul care i-a dat cu atâta generozitate sentimentul de liniște și familie”, mai transmit reprezentanții CJ Gorj.
Incontestabil, Ion Popescu-Voitești a fost și rămâne una din marile personalități pe care Gorjul le-a dat lumii. Impresionează nu doar prin activitatea științifică laborioasă, dar și prin modul exemplar în care a trăit, purtând cu dragoste și mândrie originea-i gorjenească.
I.I.