O familie de pensionari din Târgu-Jiu acuză că sunt lăsaţi pe drumuri, ilegal, înainte de sărbătorile de iarnă de către afaceristul Ovidiu Caragea, patronul LOTUS SA din municipiu. Respectivul le pretinde celor doi soţi să-i plătească, pe loc, aproape 3 miliarde de lei vechi pentru un drum de servitute, utilizat de 15 ani nu numai de proprietarii casei, ci de toţi angrosiştii care cumpără produse din Complexul Păltiniş. Caragea a apelat la un executor, iar casa soţilor Stănoiu a fost scoasă deja la licitaţie, la prima strigare negăsindu-se însă un cumpărător. Pe 5 ianuarie, locuinţa evaluată la 12 miliarde de lei vechi se poate vinde doar pe suma cerută de Caragea, afaceristul nedorind un alt schimb cu proprietarii. Mariana Stănoiu susţine că este victima unui abuz, cu atât mai mult cu cât afaceristul Caragea ar fi fost avantajat la sentinţa favorabilă dată, în octombrie 2014 de către judecătorul Valentin Bănică, şeful Secţiei Civile 1 a Tribunalului Gorj, care doar s-a pronunţat în dosar, fără să facă până atunci parte din completul de judecată al cauzei.
Mariana şi Petrişor Stănoiu au construit o casă cu etaj chiar lângă Complexul Păltiniş în 1992. Imobilul a fost folosit ca locuinţă, exclusiv până în anul 2000, când soţii şi-au deschis apoi o societate comercială şi au folosit o parte din casă ca spaţiu comercial. Ulterior, cei doi au mai achiziţionat pe societate încă un spaţiu, de la legume şi fructe, situat în incinta Complexului Păltiniş. Problemele au apărut pentru cei doi cu 15 ani în urmă când aceştia au vrut să-şi facă cadastru asupra proprietăţii. Abia atunci au realizat că afaceristul Ovidiu Caragea le-a făcut cadastru şi pe terenul aflat sub spaţiul comercial deţinut de societatea celor doi în Complexul Păltiniş, achiziţionat de societatea LOTUS SA, în care afaceristul este acţionar principal.
Societatea SC MARIRAMON SRL, aparţinând lui Petrişor Stănoiu, acţionează drept urmare în judecată LOTUS SA pentru a rezolva problema spaţiului comercial aflat în incinta Complexului Păltiniş.
După 15 ani de judecată, trei instanţe dându-i firmei câştig de cauză, SC MARIRAMON obţine şi terenul de sub spaţiul comercial achiziţionat, spre nemulţumirea acţionarului majoritar al LOTUS, Ovidiu Caragea.
Răzbunare în urma pierderii procesului!
Afaceristul Caragea nu lasă poliţele neplătite şi în 2014 se îndreaptă, în instanţă, împotriva familiei Stănoiu şi a firmei acestora. Nu se mai poate lega de spaţiul comercial, dar le solicită proprietarilor casei, situate lângă Complexul Păltiniş, să-i achite dreptul de servitute, pentru un drum utilizat de toţi angrosiştii, dar şi de către cei care îi plătesc chirie LOTUS SA. Caragea a solicitat instanţei ca proprietarii casei vecine să-i achite servitutea din 2010 până în 2013, pretinzând de la aceştia aproape 3 miliarde de lei vechi.
Caragea câştigă în octombrie 2014 la Tribunalul Gorj, asta şi urmare a faptului că pronunţarea sentinţei este făcută de un judecător care nici măcar nu făcuse parte din completul de judecată.
În mod miraculos, când cauza rămâne în pronunţare judecătorul de şedinţă Angela Simina Staicu se retrage de la judecată, fără a-şi explica motivul, şi-i lasă cale liberă şefului ei, Valentin Bănică, care se pronunţă rapid în favoarea lui Caragea. Bănică nu apăruse deloc în lista săptămânală cu magistrații care judecau cauze pe secţia respectivă.
Degeaba îi fac soţii Stănoiu plângere judecătorului la CSM, pe 13 mai, că şi acest organism, după patru luni, le transmite că această cauză este arhivată şi îi îndeamnă să-l dea în judecată pe şeful Secţiei Civile 1 a Tribunalului Gorj.
Casa, scoasă la mezat
Urmare a sentinţei definitive a Tribunalului Gorj, care nu mai poate fi schimbată prin apel, soţii Stănoiu se trezesc cu executorul la uşă. Asta, deşi obţin revizuirea dosarului şi mutarea lui, spre judecare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi Înalta Curte nu stabileşte un termen în proces, Caragea merge înainte cu executarea, el pretinzând rapid banii pe servitute de la cei doi soţi.
“Noi am fi cedat spaţiul comercial, în atare condiţii, dar domnul Caragea nu vrea asta, ci doar banii, preferând să ne scoată la vânzare casa de 12 miliarde pentru cei 3 miliarde astfel datoraţi. Executarea se face la Severin, şi din fericire după prima strigare, pe 10 decembrie, nu s-a găsit un cumpărător pentru locuinţa noastră. Pe 5 ianuarie casa se scoate iar la vânzare prin licitaţie chiar cu o reducere de preţ”, a declarat Mariana Stănoiu.
Proprietara susţine că, urmare a actului de injustiţie a judecătorului Bănică, coroborat cu insistenţa lui Ovidiu Caragea, riscă, la 74 de ani, să rămână pe stradă, alături de soţul ei, în timp ce locuinţa i se poate vinde pe nimic.
În casa situată pe strada Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu locuiesc însă zece persoane, sunt şi copii mici, dar despre aceste “amănunte”, în prezent, afaceristul Caragea nu pare deloc interesat.
LOTUS mai pretinde servitute de încă 3 miliarde de lei vechi
De altfel, LOTUS SA se mai îndreaptă încă o dată, în instanţă, împotriva vecinilor cărora le pretinde alţi bani pentru servitute, pentru perioada 2014-2015. De data aceasta ridică tariful solicitând pe un an cât a pretins servitute pe trei ani, suma cerută apropiindu-se iar de 3 miliarde de lei vechi. Procesul se va judeca începând din ianuarie.
“Caragea nu vrea decât să ne lase fără locuinţă, în intenţia clară de a-şi extinde Complexul Păltiniş spre casa noastră. Culmea este că pretinde şi spaţiul nostru comercial din incinta Complexului şi acesta fiindu-ne scos la mezat alături de locuinţă”, a declarat Mariana Stănoiu.
Femeia susţine că s-a îndreptat şi ea, în judecată, împotriva LOTUS SA care îi ocupă abuziv o bucată de teren, societatea construind pe aceasta o magazie, închiriată în prezent. Mai mult, femeia anunţă că a cerut, în instanţă, o cerere reconvenţională la Judecătoria Târgu-Jiu, prin care speră să obţină daune şi pentru clădirea ridicată de Caragea pe servitutea dată ei de către lege.
De asemenea, aceasta intenţionează să îi facă, la rândul său, o plângere la Parchetul Curţii de Apel Craiova judecătorului Valentin Bănică, în timp ce are speranţe mari legate de procesul ajuns la Înalta Curte.
Locuinţa aflată în executare este compusă din opt camere, şi alte anexe, plus spaţiul comercial din Complexul Păltiniş. Dacă proprietatea se va achiziţiona prin executare noul proprietar va avea, cu siguranţă, probleme, deoarece spre uşa de intrare în casă nu există drum de acces. Nu se poate utiliza decât drumul lui Caragea pentru care se pretind 900 euro pe lună.
Anamaria Stoica
Este absurd sa ceara pe un drum de servitute ocupat de clădiri și mașini un miliard pe an, acesta neputand fi folosit de a lungul anilor de către familia Staniu! Speram ca măcar în al doisprazecelea ceas așa zisul „afacerist” Ovidiu Caragea sa fie tras la răspundere pentru neregulile pe care le face cu ajutorul instanțelor de judecata iar acestea sa își facă datoria curat aplicând legea .
Totul este putred aici! Familia Stanoiu esti nedreptatia , ar trebui dat judecatorul Banica in judecata !