Casa de tip familial “Scoarţa”, deszăpezită cu sprijinul autorităţilor locale

364

deszapeziriPe raza comunei Scoarţa funcţionează o casă de tip familial, aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Conducerea DGASPC Gorj spune că au existat câteva probleme, apărute odată cu apariţia ninsorilor, dar că autorităţile locale din Scoarţa au intervenit şi totul s-a rezolvat.

Din cauza ninsorilor abundente şi a stratului consistent de zăpadă, care s-a depus într-un timp destul de scurt, exista pericolul ca firma de catering care asigură hrana beneficiarilor de la Casa de tip familial pentru copii cu nevoi speciale „Scoarţa” să nu mai poată ajunge cu mâncarea la această locaţie. Pentru a se evita o asemenea situaţie, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a apelat la autorităţile locale din comuna Scoarţa pentru a le cere sprijinul în vederea deszăpezirii drumului de acces spre casa de tip familial. Autorităţile au intervenit prompt şi s-a reuşit rezolvarea problemei. „La Scoarţa, unde avem o casă de tip familial, au fost mici probleme cauzate de zăpadă, dar am apelat la autorităţile locale, care au răspuns prompt la solicitarea noastră, intervenind şi acţionând pe drumul respectiv pentru a-l deszăpezi. Totul s-a rezolvat rapid, pentru că s-a intervenit la timp, astfel că nu s-a pus problema ca firma de catering care duce mâncarea beneficiarilor să nu ajungă acolo”, a explicat Camelia Popescu, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Camelia Popescu apreciază reacţia autorităţilor locale din Scoarţa şi chiar mulţumeşte acestora pentru modul în care au răspuns solicitărilor venite din partea reprezentanţilor DGASPC Gorj. La ora actuală, drumul de acces spre Casa de tip familial pentru copii cu nevoi speciale „Scoarţa” este accesibil, circulându-se totuşi în condiţii de iarnă. În cazul în care va mai ninge, autorităţile sunt pregătite să intervină din nou, astfel încât beneficiarii din această casă să nu rămână izolaţi.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here