Casa de pensii NU îi pensionează pe mineri și energeticieni, în ciuda deciziei ICCJ

8364

Casele de pensii continuă bătaia de joc la adresa minerilor și energeticienilor, în ciuda  deciziei din martie a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind Legea 197, plus Motivarea instanței supreme, de acum două zile, în care se prevede clar că legea trebuie aplicată.

”IERI (la o zi după publicarea Motivării instanței supreme în Monitorul Oficial, n.r.), directoarea Casei de pensii Dolj ne-a comunicat, nouă, Sindicatului Termo Energia Craiova II, că in lipsa unei ,,directive” de la Minsterul Muncii va da acelasi raspuns ( negativ !) dosarelor pe legea 197, ca si până acum. În ciuda deciziei ICCJ din 13 martie.Presedintele de la Sindicatul Termo Energia Craiova ll, Vasile Cristian, a sunat-o pe directoarea de acolo si asta i-a comunicat”, a anunțat astăzi Florin Cimpoieru, vicepreședintele Sindicatului Termo Energia Craiova II.

Pe de altă parte, ”al doilea lucru foarte important spus de directoarea Casei de pensii Dolj , este că NU CASA DE PENSII SPUNE ANGAJATORULUI CE ADEVERINTE SĂ DEA, si că angajatorul trebuie sa dea adeverintă salariatului-solicitant, în conformitate cu legislalatia în vigoare”, a mai declarat Florin Cimpoieru.

Amintim că lui Florin Cimpoieru i s-a întâmplat, în urmă cu câteva săptămâni, ca o angajată a Casei de Pensii Dolj să-i arunce dosarul de pensionare în față. ”A fost mai mai mult decat evidentă reaua credință din partea politicului psd-pnl in ptivința aplicarii acestei Decizii a ICCJ din 13 martie a.c., lucru dovedit cu prisosință in ultimi doi ani, de fiecare dată atunci când a fost cazul!
De neuitat vorbele batjocoritoare ale Presedintelui Comisiei de muncă din Camera Deputatilor – A Solomon, care a spus că liderii sindicali nu mai trebuie să le prezinte ca variantă pensionarea angajaților CEO, pentru că minerii sunt oameni în putere.(!) ” si ii cataloga pe mineri ca nefiind ,,o mâță amețită și bolnavă care stă să moară (!!)”
Au avut ( ÎNCĂ ) 45 de zile in care puteau lua decizii, să aranjeze lucrurile pentru  punerea ”obligatorie si de îndată a Deciziei ICCJ ” . Asta, dacă era buna credință” a mai spus vicepreședintele Sindicatului Termo Energia Craiova II.

Un alt mesaj al salariaților CEO:

”Decizia ICCJ din 13 martie a.c. spune mai mult decât clar: se iese la pensie dacă indeplinesti cumulativ (doar) conditiile:
– 52 ani, vârstă
– 25 de ani din 30 de contributivitate să fi fost in activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.
Toate acestea, indiferent de condițiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare şi indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator.

Decizia este Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. „Clar si raspicat, fără vreun dubiu!”, a mai transmis Florin Cimpoieru.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here