Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj anunță demararea perioadei de contractare, pentru anul 2021, cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, tehnologii si dispozitive asistive.
În acest sens, în perioada 8-13 iulie 2021, CAS Gorj invită toți furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive să depună sau să transmită în format electronic, asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal al furnizorului, cererile de intrare în relație contractuală, însoțite de documentele prevăzute de legislația în vigoare. Nu vor fi acceptate la contractare cererile care nu sunt însoțite de toate documentele prevăzute de legislația în vigoare, și nu sunt asumate prin semnătură electronică extinsă/calificată a reprezentantului legal al furnizorului. În cazul în care furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive transmit cererile însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii și negocierii contractelor/actelor aditionale, la alt termen decât cel comunicat mai sus și nu participă la negocierea și încheierea contractelor la termenele stabilite de CAS Gorj, aceștia nu vor mai desfășura activitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepția situațiilor ce constituie cazuri de forță majoră, confirmate de autoritatea publică, competentă, potrivit legii, și notificate de îndată Casei de Asigurări de Sănătate. ,,În data de 14 iulie 2021 se va afișa lista furnizorilor pe domenii de asistență medicală care îndeplinesc condițiile de eligibilitate în vederea contractării pentru anul 2021, precum și lista furnizorilor respinși la contractare, cu detalierea exactă a motivelor pentru care au fost respinși, furnizorii având posibilitatea să le conteste în termen de 24 de ore de la afișare. Contestațiile vor fi soluționate de către comisia desemnată în acest scop, iar rezultatele contestațiilor vor fi afișate la sediul CAS Gori, în data 16 iulie 2021. Termenul limită de încheiere a contractelor este 30 iulie 2021. Litigiile născute în legătură cu încheierea contractelor vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluționare pe cale amiabilă. Litigiile nesoluționate sunt de competența Comisiei de Arbitraj sau, după caz, a instanțelor de judecată”, a transmis conducerea CAS Gorj.
Izabella Molnar