Cârțu: Rădoi va antrena Craiova

1317

Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a declarat că prezența lui Mirel Rădoi pe banca trupei din Bănie reprezintă o chestiune de timp. Deși nu s-a avântat să spună dacă numirea lui Rădoi ca principal al Științei este aproape, oficialul clubului oltean s-a mulțumit să-i facă ,,reclamă” fostului său elev. ,,Rădoi este antrenorul naţionalei şi nu ştiu dacă e bine să vorbim noi despre Rădoi sau de un alt antrenor la momentul ăsta. Rădoi are de disputat cele trei partide cu naţionala, cum să vorbim despre un antrenor care aparţine altei asociaţii sau Federaţiei? Noi nu ne putem permite să-l ofertăm pe Rădoi la momentul acesta, dacă ar fi fost posibil acest lucru, am fi făcut ofertă clară să vină Rădoi. Este un fost fotbalist care şi-a făcut datoria, un antrenor tânăr care arată perspectivă majoră şi mie îmi place de Rădoi”, a spus Sorin Cârțu la Telekom Sport.
Președintele doljenilor a recunoscut că are o relație foarte apropiată cu Rădoi și, atâta timp cât se va afla la conducerea Universității, și-l va dori ca antrenor pe fostul apărător al Stelei. Cârțu a mai spus că este mai potrivit ca Rădoi să pregătească, în acest moment, echipe de club. ,,Cum aş putea eu să vorbesc despre Rădoi altfel decât să-l elogiez? Eu l-am promovat la Extensiv, am o relaţie apropiată de el. Cât sunt eu aici ca preşedinte, va fi antrenor al echipei acesteia, mai devreme sau mai târziu, vedem timpul le va rezolva. Nu sunt eu cel care decide venirea lui Rădoi la Craiova 100%, e interesul dacă şi-l manifestă patronatul, consiliul de administraţie. Consider că e mult mai adecvat şi mai aplecat spre meseria asta de antrenor decât de selecţioner. E prea tânăr pentru poziţia respectivă şi un selecţioner care trebuie să apară la o echipă e după un număr de ani, 50 de ani, sute de meciuri antrenate, multă experienţă, să o pui în slujba naţionalei. Va fi antrenor al acestei echipe, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Cârţu. Corneliu Papură a preluat banca tehnică a Universității după plecarea lui Cristiano Bergodi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here