1. Un promotor înfocat al vetrei natale
Marin I. Arcuş e o minte luminată a rădineştenilor şi un nume cu un autentic renume printre gorjeni. Scrie ca să păstreze florile gândului său ca şi Nicolae Iorga. Se roagă la Dumnezeu să nu fie vreodată mulţumit cu sine însuşi ca şi Lucian Blaga. Fiind eminent dascăl de profesie preţuieşte just învăţătura ca şi întemeietorul Neagoe Basarab.
Constantin E. Ungureanu, un competent critic, istoric, eseist şi gramatician, scriitor de excepţie (ca şi Marin I.Arcuş – n.m.,I.P.B.) îi remarcă, într-o prefaţă la „Oameni & Întâmplări. Temă cu variaţiuni” (Editura Sitech, Craiova, 2014) inteligenţa şi nobleţea de caracter, pasiunea egală şi pentru muzică şi pentru literatură.
Spiritu-i cu linii armonioase, privirea blândă, de ins charismatic, cu faţa mereu surâzătoare, s-a consacrat treptat ca subtil comentator al fenomenelor estetice, ca „amplificator” vocaţional şi onest al artelor, fiind un literat rezonant cu tradiţia şi simultan cu modernitatea.
La Rădineşti-Dănciuleşti a fost ca un far mereu aprins al educaţiei şi instrucţiei culturale; a fost totodată un militant înfocat al vetrei natale conturând o corolă, înfiinţând un muzeu sătesc; s-a angrenat într-o elocventă publicistică de atitudine şi chiar amplitudine pedagogicomorală; a tipărit periodice revuistice ca „Interfluvii” şi „Paşi spre infinit” şi s-a vădit a fi un documentarist, ocazii în care a insistat asupra relevării unor aspecte social-politice din România postbelică, unde prostia era ridicată la rang de valoare; dar a scris şi proze înfăţişând oameni şi întâmplări grefate pe-o frescă a vremurilor de altădată sau alteori note de călătorie; astfel – după cum constată şi Constantin E. Ungureanu – „receptarea frumosului natural îşi găseşte valorificarea artistică cu talent de scriitor descriptiv; sub pana lui, frumosul natural este transfigurat în frumosul artistic”.
2. Un prozator solidar cu eroii săi
Eşantioanele narative emană emoţie, valenţe multiple, îmbinarea modurilor de expunere literară cu registrele limbii orale şi calitatea de intelectual redutabil, de o permanentă verticalitate, ca să arate în toate împrejurările modestie, solicitudine, rectitudine, dorinţă de intercomunicare umanistă ş.c.l.
Pur şi simplu Marin I. Arcuş ni se reliefează în cartea „Oameni & Întâmplări. Temă cu variaţiuni” ca un prozator solidar cu eroii săi, dezinvolt, percutant, complex, şi de un firesc discursiv-dramatic, de o istoricitate aptă să problematizeze condiţia umană situată la răspântii evolutive, intrată în crize existenţiale de război, politică de sânge, ruinare a popoarelor (adică a poporaţiilor naţionale – cum a teoretizat în 1929 A.C.Cuza – n.m.,IPB.).
Vehiculează abilitat şi romanescul docum-ficţional în laturile sale specifice: subiectul acut, meditaţia intrinsecă; povestirea ca atare din „Un evadat. Iadul şi raiul” e tolstoiană (vezi „Război şi pace”), dar mânuind acea clasică armă a suspansului Marin I Arcuş e ingenios în detalii, expert în dialog, e doric dar cu discreţie, naraţiunea e aranjată într-o logică succesiune a evenimentelor; organismul literar prinde sensul timpului, cum afirmă undeva E. M. Forster (în „Aspecte ale romanului, Editura pentru literatură universală, traducere şi postfaţă de Petru Popescu; Bucureşti, 1968, p.35).
Cu o dublă aderenţă la masele de lectori, viaţa în timp nu poate fi decât o viaţă prin valori, trăite cu intensitate morală şi patriotică, din această perspectivă este reverberată istoria de lagăr a sergentului Nicolae N. Ionescu, prizonier al fostului imperiu sovietic, una cutremurătoare (cum a fost şi cea a consăteanului meu Constantin Stroiescu, şi el prizonier la ruşi, căruia i-am publicat „Întoarcerea din infern”, în 2007 – n.m.,I.P.B.).
P.S. Articolul integral va fi inclus în ediţia a doua revăzută, revizuită şi adăugită a volumului „Scriitori români contemporani şi cărţile lor esenţiale. O istorie transmodernistă a literaturii române contemporane” (I.P.B.)
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
