Acƫiunea cărƫii ,,Iarna cȃnd s-au întors berzele” se petrece între cătunul de pe Valea Amaradiei, oraşul Craiova şi diverse destinaƫii turistice alese de personaj în funcƫie de diversele necesităƫi ale acestuia.
Pe Valea Amaradiei, care peste podișca îngustă duce în cătunul de lȃngă deal, cel cu Strada Mare (Linia) aflăm despre viaƫa aşa cum a fost văzută cu ochii copilului care învăƫa carte şi pentru care mama era cea mai frumoasă făptură iar copilăria a rămas cel mai dulce anotimp al vieƫii: oamenii cu cămăşi de in topit şi pantaloni de dimie, sătui de foame, dar şi ,,fii ai satului” remarcabili, ca profesorul de mecanică cerească ce a înfiinƫat Observatorul Astronomic, ce a finanƫat execuƫia monumentului din sat, dar şi eroii al căror nume este gravat pe monument şi amintiri despre sat încă de pe vremea postelnicului Preda.
Acolo, o femeie care te aşteaptă în cearceafuri curate mirosind a busuioc şi a cicoare şi pentru care, iubind-o, nu ajungi nici pe mȃna chirurgului cu zȃmbetul cald şi încurajator ce face atȃt de bine pacienƫilor, nici pe mȃna psihiatrei care poate constata că nu mai ai creier în cap şi de aceea nu mai ştii să te întorci singur, acasă şi unde ,,dacă omorai o broască puteai să mori, răsplată pentru fapta rea, şi unde existau vrăjitoare care lucrau cu Necuratul şi ucideau broaştele şi cu ele pe rivalele în dragoste ale fetelor bătrȃne din sat, dar vai, ce le aştepta pe ,,rȃsul satului” la bătrȃneƫe!
În Craiova te aşteaptă o femeie anxioasă, cu tȃmplele tunse chilug şi cercei mari în urechi şi care scoate din personajul Anton, inginer constructor, un demon care ajunge să îl tăvălească printr-un iad de trăiri.
Gelozie-radiografie
Nu cred că ,,din slăbiciuni ni se naşte puterea”, aşa cum afirmă personajul romanului, aşa cum nu cred nici că slăbiciunile se tratează la doctor şi cu pastile, la fel ca orice boală a trupului (odată ce şi după moartea obiectului slăbiciunii personajul mai merge pe urmele paşilor …ei, chiar dacă personajul crede că asta este ,,dăruire şi infinită răbdare” şi nu se aplică ,,ridică-te şi umblă”). Asta pentru că asociez puterea, invers decȃt toƫi oamenii, o asociez cu faptele bune, nu cu voluntarismul. Ce putere să apară din gelozie?
Dar, dacă este să fi făcut cineva o analiză a stărilor: îƫi aminteşti de nori uriaşi de praf şi de munƫi de zăpadă prin care străbat neglijabile şi amărȃte suflete umblătoare; alergi dimineaƫa de trei ori pe săptămȃnă să arăƫi mai bine, nu ca cei cu femei de ocazie ce apreciau numai bancnota de pe noptieră; te simƫi un animal hăituit de duşmani interiori, care atacau periodic; negare, furie, negociere, depresie; a mobilurilor: a cunoscut-o cu un bărbat prin preajmă, nu a venit la concert; iubita vorbea de boală doar în ziua cȃnd se ducea la doctor; cuvintele fragile cu puterea lor distructivă; un bărbat tȃnăr, cu corp atletic le urmărea fiecare gest; vanitatea ei; a asociaƫiilor zgomotul maşinii de spălat, balamalele neunse ale apartamentului sunt semne care generează gelozia dar şi a urmărilor similare ca stări de rău nemotivat, nervozitate, insomnie, mintea întunecată, pierderea în scenarii oribile, vezi în jur doar ceea ce este agresiv, personajul devine duşmănos, panicat, întuneric, devastat, lipsit de speranƫă, rănit, zdruncinat, orice are încărcătură negativă, ar scrie un dicƫionar al limbii numai cu cuvinte cu încărcătură negativă; aude pescăruşi care ƫipă; ca mobiluri: visezi cu ochii deschişi, vise din traista goală a memoriei tale, din coşul de gunoi al computerului care e mintea ta; te simƫi ca mutilatul care trăieşte comedia vieƫii mutilatului; ajungi să vezi literele doar fluturi captivi în insectare, cuvintele ca un fum narcotic rostite de oameni euforizaƫi; vezi fantome ce prezintă istoria ca pe o haină la modă, cusută după o croială strȃmbă; începi să vezi oamenii fantome de păpuşi gonflabile încolonate în lumina uleioasă a soarelui care li se scurgeau pe frunƫi ajungȃndu-le în şiraguri de năduşeală, pe şira spinării, pȃnă în chiloƫi, pedeapsă a entuziasmului cu care mărşăluiau să îşi strige iluziile pe străzi; îƫi aminteşti genunchii ei; subiecte de discuƫie riscante sau native; asociaƫii: ajunge la psihiatra rece precum lama cuƫitului pe carotidă cu vocea tăioasă ca un vȃnt cald în deşert; te simƫi ca o sperietoare de ciori, obligatoriu cu două cioate inegale în loc de mȃini, căreia crivăƫul îi zdrenƫuise straiele; ca unul căruia îi lipseau şi picioarele sfȃrtecate de un obuz sau de o bombă sau de o grenadă defensivă (nu cred ofensivă, ca gest sinucigaş) şi lăsate în groapa în care îi dăduse întȃlnire moartea; spaima singurătăƫii; vedea puƫinul şi mult prea puƫinul vieƫii; îşi face vise alături de femeia ce e poezia însăşi, un poem al dorinƫei ce se înalƫă din vibraƫiile corpurilor lor ce cȃntă la unison; pe care le generează gelozia morbidă, culminată în carte cu sinuciderea femeii obiect al geloziei inginerului şi cu omorȃrea unui copil de către personajul gelos, ce rele mai mari ar putea fi aduse drept argumente în favoarea unui protest anti-gelozie, cartea ,,Iarna cȃnd s-au întors berzele”, a scriitorului Ion Munteanu este radiografia geloziei obsesive, ca un cuƫit bine ascuƫit pătruns în inimă.
Autorul contrazice ,,legenda coarnelor” şi un proverb ,,din cocoş…” şi explică extraordinar cum insecuritatea resimƫită de Alexandrina în copilărie în relaƫia cu părinƫii rămȃne cauza comportamentulului ei rebel şi a morƫii ei premature prin sinucidere.
Bărbaƫii fac, pe parcursul vieƫii, foarte multe exerciƫii de imaginaƫie creativă. Să fie aceasta cauza pentru care sunt mai mulƫi scriitori maturi decȃt scriitoare?
Dacă fanteziile sexuale sunt exerciƫiu de imaginaƫie al băieƫilor, deşi sunt sigură că imboldul de a scrie o poezie, în prima treime de viaƫă este al fetelor, dacă ei trebuie să îmbine adevărul cu fantezia, ca să incite curiozitatea fetelor, tot partea masculină este cea care uzitează ,,prafuri de libărci – minciuni nevinovate, amănunte nesemnificative care îi ajută să aibă un spaƫiu de manevră, de eschivă şi înşelătorie. Şi vorbitul aluziv tip „bate şaua să priceapă iapa”, dar şi inventarul ,,păcatelor” cel urmat de inventarul angajamentelor onorabile de viitor este al băieƫilor dar şi imaginate pricini ca să-și facă chef de muiere sau să certe copiii, tot al bărbaƫilor. Să nu vorbim de pescuitul ,,fâțelor” practicat tot de bărbaƫi. Aflăm din carte aceste amănunte ce pot să sprijine adevărul fără tăgadă că bărbaƫii scriitori sunt mai mulƫi decȃt femeile care, şi în romanul ,,Iarna cȃnd s-au întors berzele” au treabă.
Cartea intră în concurenƫă cu orice îndrumar deontologic cu ce să facă şi ce să nu facă psihiatrii: Depresia este boală boierească, psihiatrii nu trebuie să judece, ci să înƫeleagă, nu trebuie să ocolească regulile, pentru ca pacienƫii să simtă că se joacă cu mintea lor ca noaptea în pat cu testiculele soƫului), raporturi inadecvate între medici şi pacienƫi; pune lumea în ordine în mintea pacientului; descoperă piticii lui de pe creier.
Gelozia nu este boală psihică; iubirea obsesivă este?
Că iubirea seamănă cu o boală psihică (,,cȃnd te laşi supus chiar de un cuvȃnt nespus”), Tulburare Obsesiv-Compulsivă, am înƫeles, dar autorul Ion Munteanu demonstrează şi ne prezintă chiar tratamentul psihiatric cu care personajul nu se tratează de gelozia … rămasă fără obiect datorită pierderii obiectului ei prin sinuciderea iubitei.
,,Tu eşti medicul de care ai nevoie. Doar tu în tine e puterea şi leacul. Trebuie să laşi să te inunde liniştea în care să descoperi rădăcina răului din tine.” Uşor de spus, greu de făcut.
Pentru fiecare băiat există un februarie cȃnd se întorc berzele fiindcă oricȃnd o femeie provoacă unuia stȃnjeneala erecƫiei involuntare. Personajul oscilează între dragoste – Alexandrina e o femeie veselă care nu rosteşte două propoziƫii fără să facă o glumă – şi ură anxioasa Alexandrina e o sociopată imprevizibilă, s-a culcat cu mulƫi bărbaƫi, grandoarea de a arunca cu rufele murdare în femei ce ascunde o imagine jalnică de sine a inginerului. Între dragoste şi ură învinge …amintirea.
Personajul Alexandrina nu a avut nicio şansă
Decȃt lipsă de iubire mai bine lipsa din viaƫa ta a cuvȃntului doi şi mai bine lipsa…vieƫii? Anton este numai unul din … a cerut sfatul şi ajutorul psihiatrei pentru a se vindeca de problema din copilărie, de legăturile nesecurizate cu părinƫii, are îi dădeau un comportament abuziv în relaƫiile cu bărbaƫii, pe care, pentru a se scuti de suferinƫă, îi părăsea. Ajunsese cu un nivel scăzut de serotonină şi ar fi avut nevoie de pastile, discuƫia cu psihiatra care nu cunoştea psihanaliză devenise inutilă.
Doctoriƫa şi iubirea posesivă a lui Anton nu reuşesc să o despartă de dorinƫa de a suferi şi nu i-au insuflat dorinƫa de a trăi. Nu se iubea pe ea.
Foamea e, războiul a fost? Şi alte adevăruri fără tăgadă:
Foamea era motorul care ducea societatea înainte într-o hărmălaie pe care numai ghiorƫăitul maƫelor o poate justifica; prima lecƫie de istorie o primeşti de la tatăl tău, învăƫătorul fără catalog de la mijlocul nopƫii care îƫi arată un mausoleu; Răzbelul e un zeu intrigant şi pofticios care cerea periodic vieƫi omeneşti; Hȃra şi pȃra sunt belelele romȃnului şi dacă vă atrage atenƫia o poveste dintr-un oraş patronat de Parcul Romanescu cu amintiri din Paris şi de pe Valea Amaradiei, care îi aproviziona piaƫa cu mere şi pere aromate, singura destinaƫie în descrierea căreia scriitorul Ion Munteanu îşi pune toată măiestria artistică: Valea Amaradiei, ce purta, cȃnd o apuca dorinƫa de a face amărăciuni, chiar oameni neatenƫi, cufundaƫi în gȃnduri ca în anticamera morƫii, oi şi capre, oi, cȃini şi pisici cu burƫile umflate ca nişte cimpoaie cu tuburi în care suflau doar vântul și norii dar şi copaci falnici, case din lemn şi uneori sicrie scoase din cimitire, dar și biserica veche din lemn, care se ambiționa să ceară şi capul personajului dacă nu se sfârșea calvarul geloziei care i-a provocat amărăciuni interioare concurând cu Valea cu Amărăciuni, cum mai este numită Amaradia, vă invităm să descoperiƫi berzele … SFÂRȘIT
Victoria Stolojanu-Munteanu
