Cea mai veche mențiune a unei peșteri din Carpați și printre cele mai vechi însemnări de pe mapamond se datorează lui Strabon, care descriind obiceiurile / geto-dacilor pomenește despre o peșteră sacră într-un munte numit KOGAION în care ar fi sălășuit însuși Zalmoxis.
În fiecare an la începutul verii astronomice în apropierea peșterii ar fi avut loc, amintește o legendă, Marele Sfat al Înțelepților, ocazie cu care pe lângă manifestările religioase specifice erau disputate și soluționate pricinile comunităților de peste an. Peștera sacră a lui Zalmoxis cu toate eforturile istoricilor și al arheologilor nu a fost poziționată cu precizie până la ora actuală totuși asupra localizării acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul județului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului mai precis în masivul Polovragi- Cernădia, iar peștera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi nici mai mult nici mai puțin decât Peștera Polovragi. De-a lungul vremii, peșterile din zona de nord a Gorjului sunt menționate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor ori locuri unde s-ar găsi comori ori tezaure ascunse de cine știe ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenția comunităților din împrejurimi și nu numai. Primele date topografice asupra unei cavități din Oltenia se referă la peștera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peșteră și ridicări topo și au fost efectuate în jurul anului 1692, documentele în cauză aflându-se și astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peșteră s-ar fi datorat conform relatărilor vremii importanței, ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci și austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peșterilor în limba română, lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci unde pe lângă descrierea unor cavități cunoscute până atunci, apar referiri ample la două peșteri situate în partea de nord a Gorjului: Peștera lui Pahomie (vechea denumire a peșterii Polovragi) și Peștera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peștera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităților din apropiere fiind măsurată pe o lungime de aprox 1000m. Din anul 1974 cavitatea a intrat în atenția Cercului de Speologie Emil Racoviță, precum și a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peștera și-a mărit lungimea galeriilor fosile și active la peste 9000m fără ca și cercetările să fie terminate. Se presupune că, în urma explorărilor speologice și subacvatice ce se preconizează pe viitor cavitatea să depășească 10000m. Cifrele deși ilustrează niște elemente statice în cercetarea peșterilor scot la lumină după cum se exprima un cunoscut speolog mai ales efortul uman necesar pentru explorarea și descoperirea unei noi dimensiuni și a unei noi fețe a pământului. Cifrele în opinia aceluiași explorator al adâncurilor cântăresc cunoașterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului. Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. 
Aici apele meteorice, precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt de milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte dintre care putem aminti Cheile Oltețului cu a lor Peșteră Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului cu Peștera Muierilor prima cavitate electrificată și amenajată pentru vizitare din țară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peșteri și avene dintre care două dețin recorduri naționale în materie (cea mai înaltă stalagmită și cel mai mare puț vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa și câmpurile de lapiezuri) poziționate între Șușița verde și Sohodol, fenomene de difluență subterană (peștera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), cavități care păstrează și astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peștera Muierilor, Peștera Popii și Peștera Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) cavitățile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peștera Pârlajului și Laptelui) și legătura lor cu Inelul de Piatră, precum și perimetre speologice (Șușița Verde și Șușița Seacă) cu o activă circulație subterană a apei, favorizată de condițiile existente în zonă.
Mugurel PETRESCU
