Carnavalul Toamnei, la Şcoala „Constantin Săvoiu”

2396

Elevii şi cadrele didactice de la mai multe clase ale Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu au organizat, ieri, Carnavalul Toamnei.

Activitatea a fost una specială, cei mici participând în echipe cu produse culinare deosebite, cu costumaţii specifice anotimpului toamna ce au fost prezentate la finalul activităţii în cadrul unei parade derulate în curtea unităţii de învăţământ.
„Astăzi (n.r. ieri), am pregătit Carnavalul Toamnei. Este un mare proiect desfăşurat la nivelul mai multor clase, dar, în special, paralela de la clasa a III-a s-a implicat maxim. Este prima acţiune de acest gen, de mare amploare, este o bucurie pentru copilaşi şi vrem să aducem puţină culoare şi zâmbet în viaţa lor. Vrem să simtă şi ei că este anotimpul toamna, cu bucuria, cu melancolia pe care o are acest anotimp. Avem mai multe secţiuni în cadrul acestui proiect şi anume expoziţie culinară cu degustare; copiii vor gusta din ce au adus; avem fructe şi legume pe care noi, ulterior, le vom dona; avem expoziţie de artă vizuală şi plastică pe care o vom premia şi o paradă a costumelor din toamnă ce o vom realiza în curtea şcolii”, a declarat Mihaela Ramona Frăţilescu, învăţător la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu”.
Cei mici au fost deosebit de încântaţi de această activitate, mai ales că astfel au putut combina activităţile şcolare cu cele din sfera artistică, culinară, atmosfera fiind una destinsă. „Pentru acest proiect am făcut echipă cu fratele meu, Ştefan, dar şi cu alţi colegi din clasa mea. Am adus de acasă prăjituri, fructe, legume, zacuscă, sucuri. Mă bucur că la şcoală am mai făcut şi altceva decât orele de studiu”, a declarat Andrei Ionică, elev în clasa a III-a E.Cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu promit că astfel de activităţi antrenante pentru elevi se vor mai desfăşura în cadrul unităţii, mai ales că astfel colaborarea este una ce implică învăţătorii, elevii şi părinţii acestora.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here