Carla’s Dreams și Orchestra Lăutarii din Chișinău vin la Târgu-Jiu

1538

O nouă seară de distracție îi așteaptă vineri, 12 iulie, pe târgujieni, cu începere de la ora 20.00, în Piața Prefecturii.

Evenimentul Infinity Târgu-Jiu – Un festival cât o vară continuă, vineri, cu concertele trupelor The Dreamers, 5 Gang și Carla’s Dreams. ,,Continuă seria de spectacole pentru târgujieni și nu numai, indiferent de vârsta acestora. Vineri, vă invit la câteva ore de distracție în Piața Prefecturii unde vor concerta Carla’s Dreams, The Dreamers și 5 Gang. Sper ca datorită tuturor spectacolelor din această vară, la Târgu-Jiu să vină cât mai mulți turiști. De asemenea, îmi doresc ca tinerii să nu mai să plece în alte orașe pentru a viziona spectacolele trupelor cunoscute”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu. Totodată, pe 23 iulie va avea loc un nou concert la Târgu-Jiu, destinat, de această dată, iubitorilor muzicii populare. Astfel, la Târgu-Jiu va poposi Orchestra Lăutarii de la Chișinău, alături de maestrul Nicolae Botgros.
Spectacolul va avea loc tot în Piața Prefecturii, de la ora 20,00, pe scenă urmând a urca îndrăgita solistă de muzică populară Roberta Crintea și invitații săi: Petrică Mîțu Stoian, Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Alexandru Pugna, Liliana Laichici, Olguța Berbec, Leontin Ciucur, Anita Ganțu, Nicușor Iordan, Alina Pinca, Claudia Toropu, Constantin Măgureanu, Robert Târnăveanu, Maria Rotaru, Marian Medregoniu, Aurel Blondea, Marcel Parnica. Evenimentul va fi prezentat de către Felicia Stoian, redactor muzical la TVR Timișoara.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here