Cariera Roșia, pe ultimul loc la eliberarea adeverințelor necesare pensionării angajaților

1612

Cariera Roșia este pe ultimul loc la eliberarea adeverintelor necesare salariaților CEO care vor să se pensioneze în baza Legii 197, spune unul dintre angajați. ”Ca întotdeauna, Roșia e în coada listei fiindcă diverși angajați din birourile carierei, în frunte cu directorii sunt lipsiți de profesionalism. Cariera e condusă de Mirea, mâna dreaptă a directorului Trufelea din Directoratuil CEO…” a scris un salariat pe pagina de socializare a angajaților companiei.

Amintim că a fost declanșată o anchetă la Complexul Energetic Oltenia, după ce au apărut imagini cu angajaţi care mergeau cu o barcă în Cariera Roşia, în urmă cu două săptămâni când în Gorj a fost Cod roșu de ploi torențiale.  Cariera a fost inundată iar conducerea companiei a susţinut că angajații nu aveau ce să caute în acea zonă. În replică, sindicaliștii au declarat că în toată exploatarea, cea mai mare din țară, nu s-au mai făcut investiții de ani de zile.

1 COMENTARIU

  1. Cred că UPRUM este peste Cariera Roșia, la eliberarea adeverințelor.
    Neprofesionalismul este la el acasă la această unitate.
    Unele persoane nu au nimic comun cu serviciu de personal.
    Sunt la milioane de ani lumină…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here