Cariera Leurda, amendată pentru munca la negru

470

39 de controale efectuate de inspectorii de muncă gorjeni pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, s-au încheiat cu aplicarea de două amenzi, dintre care una pentru o exploatare minieră.

Astfel, au fost depistaţi doi angajatori care prestau activitate cu două persoane fără forme legale de angajare, dintre care una era femeie. Este vorba despre o firmă care derulează activităţi de comerţ în municipiul Târgu-Jiu, şi una de transport cărbune la cariera Leurda, situată între Ploştina şi Miculeşti. Angajatorii depistaţi cu munca la negru au fost sancţionaţi de oamenii legii cu amenzi în valoare de 20.000 lei.
„În urma acestor controale, au fost aplicate în total 20 de sancţiuni contravenţionale la 18 angajatori, în valoare de 60.000 lei, sancţiunile fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată, şi HG nr. 500/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repaosului săptămânal, stipularea în contract a unor clauze contrare dispoziţiilor legale, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

16.000 lei, amenzi pe SSM
Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă (SSM) di cadrul ITM Gorj au efectuat pe parcursul săptămânii trecute un număr de 46 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în care au fost depistate 32 de neconformităţi. În acest sens, inspectorii de muncă au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 16.000 lei. Neconformităţile pentru care au fost aplicate sancţiunile s-au referit la: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here