Sfârşitul anului 2008 nu a venit cu semne prea bune. Norii crizei s-au arătat la orizont. Guvernul Tăriceanu a împărţit ultimele rezerve băneşti în favoarea primăriilor PSD şi PNL.
Noua administraţie, străină de realităţile social-economice existente în ţară, s-a lansat în promisiuni irealizabile, adoptând măsuri absurde, care au dus la adâncirea crizei. S-au elaborat ordonanţe peste ordonanţe, toate în afara unor analize competente a situaţiei din ţară. Şi, uite aşa, am ajuns să trecem din criză în criză – economică, financiară, morală – cea mai feroce criză de nu ştiu care fel, recesiune şi tot ce poate fi mai îngrijorător, mai alarmant.
Dar, să-mi fie cu iertate, eu nu cred că în ţara noastră a fost atâta amar de crize. Crize, crize dar, la oraşe şi la sate, cârciumile sunt toată ziua pline de cheflii. De unde atâţia bani? Luxul se face simţit în majoritatea straturilor sociale. Aproape la fiecare casă staţionează un autoturism. Unde este criza, când în ţară au loc zeci de festivaluri de la care nu lipsesc reprezentanţii de la vârf ai politicului? Clasa noastră politică nu simte criza. Ea cântă, râde şi dansează. Politicienii noştri, de la vârf, se plimbă din Gorj în Maramureş, din Moldova în Banat, de la munte la mare, că le merg avioanele şi elicopterele.
Dintre toate crizele, care se pretinde că s-au abătut asupra României, despre cea adevărată, nimeni nu a spus nimic, nimeni nu a avut curajul să o demaşte, spre a se căuta calea cea bună pentru revenirea pe linia de plutire. Adevărata criză care a zguduit din temelii sleita noastră ţară, este criza determinată de inexistenţa unei clase politice capabilă-competentă să redreseze situaţia în care ne găsim. Oare, parlamentarii, miniştrii, demnitarii pe care îi avem sunt oameni politici?? Susţin şi subliniez aceasta, că ei nu sunt oameni politici. Ei sunt politicieni. Da, politicieni. Dacă ar trăi Dincă Schileru şi ar fi întrebat dacă noi avem oameni politici cred că ar răspunde cam aşa: oameni politici nu avem, dar politicieni avem „căcălău măria-ta”.
Despre politicieni, eu am dat un mic semnal de alarmă, în articolul „Uneori, unii dau în minţile copiilor” – vezi Gorjeanul, 19 noiembrie 2004. Dar, cine citeşte şi mai ales cine ia în seamă ceea ce scrie într-un ziar local? De felul cum un politician îi tratează pe cei mulţi am consemnat în articolul „Voi bucureştenilor” – Gorjeanul, 17 iulie 2004 – în care am relatat cum Mircea Geoană, politician de frunte al PSD, ştie să se adreseze locuitorilor din Bucureşti, în calitate de candidat la primăria capitalei. În primăvara anului 2000, sătul de practicile politicienilor noştri, prin articolul „De ce nu sunt eu Ivan Turbincă-Gorjeanul 28 aprilie 2000 – mi-am exprimat părerea de rău că nu sunt Ivan din povestea marelui Creangă, ca să-i pedepsesc pe toţi cei care tot batjocoresc ţara şi poporul. Ce satisfăcut aş fi fost să-i văd burduşiţi în închipuita mea turbincă, pe toţi netoţii, agramaţii şi neisprăviţii care reuşiseră să se caţere în scaunele puterii. Dar, minuni în vremea noastră, nu văd a se mai face.
În articolul „Oameni politici şi politicieni”-Gorjeanul, 8 iunie 2006 – am relatat, pe larg, ce sunt oamenii politici şi ce sunt politicienii.
Se ştie că, orice început are şi un sfârşit, nădăjduiam, atunci, că în curând, se va încheia şi la noi, domnia politicienilor. Speram că pe scena politică a ţării să-şi facă apariţia adevăraţii oameni politici, adevăraţi patrioţi, iubitori de ţară şi de oameni.
Din nou dezamăgire. Din rău în şi mai rău. Politicienii noştri caută, permanent, motive de gâlceavă, fără să le pese de necazurile ţării. Şi, ne mai mirăm că în rândurile populaţiei există nostalgie, regretul după viaţa trăită sub comunişti. Cinstit vorbind, atunci nu se trăia cu teama zilei de mâine. Pe atunci, politica nu era o afacere, aşa cum se întâmplă, la noi, din ’89 încoace. Şi, ne mai întrebăm care criză bântuie prin România? Păi bântuie, fără speranţa de a se încheia curând, criza de oameni politici. Oamenii politici sunt patrioţi, îşi iubesc ţara şi poporul în mijlocul căruia s-au născut.
Emanoil CINTEZĂ
