Guvernul României vrea să lanseze un card pentru tinerii între 14 și 35 de ani, care va oferi multiple beneficii, precum reduceri la transportul în comun, cursuri, evenimente culturale, sport, cazare și sănătate. Momentan, proiectul este pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei, cardurile urmând să disponibile începând cu anul viitor.
„Posesorii Cardului pentru Tineret vor avea posibilitatea să călătorească mai ușor în România, beneficiind de acces la o vastă rețea de reduceri la intrări la obiective turistice, servicii de cazare și de transport. Pe lângă beneficiile comerciale (precum reduceri), în cadrul Programului Cardul pentru Tineret vor fi oferite reduceri la cursuri, seminarii și alte forme de pregătire menite să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor”, conform notei de fundamentare.