Cărbunești: Reținuți pentru înșelăciune. Ce au făcut doi bărbați, de Sf. Andrei

4203

Un bărbat din Cărbunești s-a trezit în casă, de Sf. Andrei, cu două persoane care au spus că sunt de la o companie de distribuție a energiei electrice. I-au cerut 1.700 de lei pentru ”contravaloarea unor servicii de reducere a consumului”. Tot s-a dovedit a fi o înșelăciune.

La data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliție Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați de un bărbat de 41 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, cu privire la faptul că la locuința sa se află două persoane care și-au declinat calitatea ca fiind reprezentanții unei socetăți de distribuire a energiei electrice și au rupt sigiliul aparatului de măsură, percepându-i pentru această activitate suma de 1700 lei, contravaloarea unor presupuse servicii de reducere a consumului de energie electrică.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat doi bărbați de 46 de ani, respectiv 34 de ani, ambii din municipiul Hunedoara, în timp ce desfăceau aparatul de măsură a energiei electrice.

Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor tentativă la înșelăciune, înșelăciune și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, ori modificarea fără drept a componențelor instalațiilor energetice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here