Cârbești: Trei persoane care s-au rătăcit, salvate aseară

1121

Trei persoane au fost găsite și salvate de jandarmii, polițiștii și pompierii gorjeni, aseară, care s-au rătăcit în zona satului Cârbești: ”În urma unui apel SNUAU 112, jandarmii gorjeni au fost solicitați de către Poliția Municipiului Târgu-Jiu să acorde sprijin în acțiunea de căutare a trei persoane care s-au rătăcit pe raza localității Cârbești, în zona râului Jiu. Acestea au fost la pescuit iar la întoarcere pe drumul spre casă, din cauza întunericului și vegetației mari din zonă, s-au rătăcit.
Imediat spre locul indicat în apel a fost direcționată echipa de intervenție care a participat la acțiunea de căutare.
Împreună, polițiști, jandarmi și pompieri s-au împărțit în echipe și au scotocit zona de pe malul Jiului, au ținut legătura telefonic cu persoanele rătăcite care au fost îndrumate să se îndrepte spre sursele de lumini văzute, au fost găsite și preluate fiind conduse pe celălat mal al Jiului, în siguranță.
Acestea nu au necesitat îngrijiri medicale și după identificare s-au îndreptat spre domiciliu.Recomandăm persoanelor care pleacă în natură să aibă asupra lor un telefon mobil încărcat, o sursă de lumină pentru utilizare și semnalizare pe timp de noapte, un fluier care să semnalizeze pericolul și să indice locul unde se află persoana în dificultate” a comunicat Jandarmeria Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here