Cu ocazia “Lunii Pădurii”, Asociaţia pentru Sport, Turism şi Ecologie (ATSE) Hai-Hui a desfăşurat o serie de activităţi în vederea conştientizării tinerilor asupra importanţei păstrării unui mediu sănătos.
Caravana Eco s-a împărţit pe trei secţiuni: educaţie eco prin şcoli, acţiuni de ecologizare, acţiuni de plantare de pomi. Startul în caravană a fost dat de Colegiul Tehnic Mătăsari, acţiunea cuprinzând mai multe şcoli din judeţul Gorj. Acţiunea de plantare de pomi s-a făcut în Zona Preajba, împreună cu Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu, Universitatea de Agronomie din Craiova şi Ocolul Silvic Târgu-Jiu.
Tot în această perioadă, a fost lansată acţiunea “Junior Ranger”, la care au participat copiii de la Şcolile Generale Stăneşti, Curpen şi Generala nr. 7 Târgu-Jiu. “Copiii au fost încântaţi de acţiunea Junior Ranger, unde au învăţat multe lucruri folositoare pentru supravieţuire într-un mediu sălbatic. Tot acolo s-au prezentat şi videoproiecţii cu activităţile înteprinse, de Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie Hai-Hui, de-a lungul timpului, acţiuni de mediu, cât şi montane”, a declarat Ionuţ Negomireanu, coordonatorul ATSE Hai-Hui.
De asemenea, sâmbătă, 16 aprilie, între orele 10:00 – 17:00, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, împreună cu Asociaţia Hai–Hui au înteprins o acţiune pentru colectarea deşeurilor electrice. Locaţiile unde s-au instalat punctele de colectare în municipiul Târgu–Jiu au fost: Lac Debarcader, Casa de Cultură, Parc Lido, Şcoala Romaneşti, Liceul Agricol Bârseşti, Şcoala Generală Drăgoieni. “Scopul reciclării este reducerea efectelor poluării, însă dincolo de obligativitatea aceasta, trebuie să ştim că natura are o capacitate limitată de preluare a deşeurilor noastre. Deşeurile de echipamente electrice şi electronice pot avea în componenţa lor substanţe periculoase care, eliberate în aer, apă sau sol au efecte dăunătoare, pe termen lung, asupra hranei, a apei sau a aerului pe care îl respirăm. O baterie uzată aruncată la coşul de gunoi , apoi ajunsă la ghena din spatele blocului, apoi la groapa de gunoi, poate polua un metru pătrat de pământ şi zece litri de apă”, a precizat coordonatorul echipei ATSE Hai-Hui.
Izabella Molnar