Caravana „Învaţă pentru tine” s-a aflat pe parcursul întregii după-amieze de ieri la Târgu-Jiu, în Piaţa Prefecturii. Aceasta străbate timp de o lună 19 oraşe din România oferind informaţii despre www.invatapentrutine.ro.
Portalul este dedicat facilitării accesului angajaţilor şi angajatorilor la informaţii şi resurse utile despre oferta de cursuri de calificare şi recalificare la nivel naţional. Târgujienii interesaţi de formarea continuă au putut apela ieri la Caravana învăţării permanente, acolo unde li s-au oferit informaţii despre oferta de cursuri, care este extrem de variantă şi oferită prin intermediul portalului www.invatapentrutine.ro. „Caravana noastră trebuie să parcurgă 19 oraşe ale ţării şi trebuie să informăm oamenii despre cursuri de recalificare care se găsesc pe www.invatapentrutine.ro, fiecare curs diferă şi ca dată şi ca locaţie. Fiecare persoană interesată trebuie să viziteze site-ul, să vadă despre ce e vorba. Cursurile, care sunt de la cosmetician şi vânzător până la director, sunt fie contra-cost, fie sunt oferite în mod gratuit”, a declarat Sorin Neţoi, şef de caravană. Cursurile portalului se adresează oricărei categorii de vârstă de la 18 ani şi până la vârsta a treia. „Cursurile noastre sunt binevenite la orice vârstă mai ales că situaţia economică a României şi a ţării este destul de nesigură. De pe 10 mai am început campania cu această caravană şi am adunat deja peste 2.500 de persoane prin oraşele pe care le-am străbătut până acum”, a adăugat şeful caravanei. Caravana îşi continuă itinerariul în Hunedoara (25 mai 2011), Deva (26 mai 2011), Timişoara (27 mai 2011), Arad (28 mai 2011).
Izabella Molnar