Caragea, de partea șoferilor cu parbrize sparte!

907

Șoferii cu parbrize sparte pe DN 66, la Scoarța, s-au întâlnit, ieri, în zona Debarcader din municipiu, după ce s-au organizat pe Facebook în acest sens. În timp ce aceștia se strângeau pentru a se sfătui ce trebuie să facă pentru ca mașinile să ajungă întregi la destinație după ce parcurg porțiunea de drum pe care se pune criblură, pe drumul în lucru se afla chiar cel care ulterior le-a oferit acestora un ajutor nesperat. Fostul candidat independent de la Primăria Târgu-Jiu, Viorel Caragea, fost șef al IPJ Gorj, și-a luat un șubler de acasă și a început să măsoare criblura de pe carosabil. Poate părea unora ridicolă situația, dar măsurătorile lui Caragea au arătat că sorturile de piatră folosite pe șoseaua de care se plâng toți șoferii depășesc de multe ori limitele legale. Astfel, în locul unor pietricele cu diametru de până în 16 mm, Caragea a găsit pe drum pietre și de 111 mm. “Imaginați-vă ce forță are un asemenea corp proiectat de o mașină care trece, să zicem, cu 40 km/h, așa cum e limita în zonă, nu cu 100, cum poate se mai circulă uneori. Asta distruge și caroseria, nu doar parbrizul, ca să nu mai spun ce se întâmplă dacă îl lovește pe șofer”, a spus Caragea, care a menționat că îi va trimite ministrului Transporturilor o sesizare cu cele descoperite pe șoseaua cu pricina.
Proaspătul politician independent a mers până la urmă și în mijlocul șoferilor strânși în zona Debarcader, spunându-le că le stă la dispoziție cu orice informație sau ajutor consideră aceștia că au nevoie din partea sa. Mulți dintre șoferi i-au cerut lui Caragea să îi învețe cum să depună o plângere la instanță pentru a cere drumarilor despăgubiri. Puțin mai târziu, pe contul său de Facebook, oricine putea să vadă modelul de cerere conceput de Caragea și pus gratuit la dispoziția celor interesați. Șoferii au vrut să facă un drum și până la sediul Secției Drumurilor Naționale Gorj, dar Caragea le-a spus că la câți sunt ar putea fi încadrați la miting neautorizat și nimeni nu și-a mai asumat riscul unor amenzi, mai ales că banii le trebuie la schimbarea parbrizelor. La sediul Secției Drumurilor Naționale Gorj, dacă ar fi ajuns, șoferii ar fi fost așteptați de Ion Tudor, el menționând că nu ar fi avut nicio problemă să poarte un dialog cu conducătorii auto și să le explice cum stau lucrurile. El spune că unii șoferi i s-au adresat în scris cu problemele pe care le-au întâmpinat pe porțiunea de drum pe care se pune criblură, fiindu-le date răspunsuri tot în scris. Tudor afirmă că în cazul în care vor fi constatate probleme în modul de lucru al muncitorilor lucrările de tratament cu criblură vor fi întrerupte, dar doar pentru câteva zile. Muncitorilor li se va da un răgaz pentru a remedia calitatea sorturilor folosite și a bitumului utilizat ca adeziv, după care lucrările vor fi reluate.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.