Căpriorul crescut de călugărițele de la Dealul Mare a băgat spaima în Scorușu

466

Un căprior de aproape patru ani, crescut cu biberonul de măicuțele de la Mănăstirea Dealul Mare, aflată pe raza comunei Borăscu, a făcut trei victime printre localnicii satului Scorușu. Asta numai în ultimele două zile de când frumosul animal și-a făcut apariția în zona școlii din localitate, el tentând copiii și localnicii să-i acorde mângâieri și hrană. Căpriorul stă, de altfel, blând în fața celor ce se arată darnici cu el apoi îi răsplătește însă cu coarnele, când aceștia îl părăsesc. Un bărbat și două femei au fost atacați de animalul nărăvaș. Localnicii solicită ajutor specializat în zonă, pe de o parte de teama că un copil ar putea să-i cadă victimă acestuia, pe de altă parte de spaimă că animalul ar putea fi omorât chiar de către cei pe care el îi lovește.

Călugărițele de la Mănăstirea Dealul Mare s-au trezit, cu ani în urmă, cu un căprior în bătătură. Femeile miloase l-au crescut și pe el în gospodăria mănăstirii, acestea hrănind iedul cu biberonul ca pe un bebeluș.
I-au pus numele Bel, iar căpriorul s-a domesticit atât de tare încât era nelipsit din preajma călugărițelor. Cu ceva timp în urmă, acesta a părăsit mănăstirea, călugărițele căutându-l și chiar avertizând vânătorii AJVPS Gorj să nu care cumva să-l ia la țintă pe căpriorul lor.

Chemarea pădurii și a oamenilor
De la finalul săptămânii trecute, căpriorul, mult mai maturizat decât îl știau localnicii, și-a făcut apariția în satul Scorușu. A ajuns să se plimbe, ziua în amiaza mare, pe ulițe și să stea în curtea școlii din localitate, tentat parcă de gălăgia copiilor. Câteva persoane s-au și apropiat de el, dar au fost răsplătite diferit de animalul devenit brusc nărăvaș. Duminică, o femeie s-a ales cu piciorul găurit în zona genunchiului, după ce căpriorul a împuns-o pe aceasta cu un corn. Sâmbătă, un bărbat a primit un corn în burtă, în timp ce o localnică a fost aruncată la pământ de animalul ce pare doar în primele minute foarte blând.
“Să vină cineva de la Protecția Animalelor că nu se mai poate cu căpriorul măicuțelor. A lovit trei oameni în două zile. Poate îl omoară careva și e păcat de el. O să le anunț și pe călugărițe, că știu că în preajma lor este foarte cuminte”, a declarat un localnic din Scorușu, spunând că a văzut căpriorul pe ulițele satului.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here