Capii Primăriei Mătăsari, acuzaţi de abuz în serviciu

69

Primarul comunei Mătăsari, Gheorghe Gaşpar, secretarul primăriei, Nicolae Dădălău, viceprimarul Alexandru Udrişte, şi inginerul Julien Negrea din Comisia Locală de Fond Funciar sunt acuzaţi de abuz în serviciu de către un localnic în vârstă de 75 de ani. Omul susţine că respectivii l-ar fi prejudiciat în legătură cu trei parcele de teren, în suprafaţă totală de vreo 5000 de mp, care au fost încredinţate unor nepoţi, consideraţi de respectivii drept moştenitori ai fratelui său. Mai exact, proprietarul de drept nu primeşte terenurile care sunt date rudelor îndepărtate, chiar secretarul primăriei semnând ca martor al tranzacţiei imobiliare. Vârsnicul s-a adresat Judecătoriei Motru pentru a intra în posesia celor trei parcele, dar a pierdut procesul, inclusiv la Tribunalul Gorj, instanţa considerând, potrivit comisiei locale din Mătăsari, că beneficiarii terenurilor sunt nepoţii şi nicidecum fiul reclamant al lui Ilie şi Maria Tămîrş, proprietarii decedaţi ai parcelelor.

Picture 013Ilie şi Maria Tămîrş au deţinut pe timpul vieţii şase hectare de teren pe raza comunei Mătăsari plus încă trei parcele de teren în Brădet, care nu au fot însă trecute în titul de proprietate al femeii. Aceştia au patru copii, din care mai trăiesc acum Ion I. Tămîrş şi Elena Sărăcin. Cele şase hectare se împart fraţilor, mai puţin cele trei parcele care nu au fost trecute în titlul de proprietate al Mariei Tămîrş. Secretarul primăriei refuză să le dea ambilor fraţi titlu de proprietate pe cele trei parcele, dar sora reuşeşte să preia o parcelă din acest teren, din proprietatea părinţilor decedaţi, şi o vinde cu ajutorul secretarului primăriei, Nicolae Dădălău, acuză fratele acesteia. Asta deşi Ion Tămîrş plătise impozit pentru teren, sora neachitând nimic, şi avea drept şi el la o parte din acesta. Terenul este vândut lui Ion şi Elena Ciobotea, din Mătăsari, pentru suma de 18 milioane de lei vechi. Fratele femeii nu primeşte nicio parte din bani şi nici nu este întrebat dacă este de acord cu vânzarea.

Picture 025Cele două parcele, date copiilor fratelui decedat
Parcelele rămase, silişte de casă, unde aveau dreptul iniţial cei doi fraţi supravieţuiotori, ajung însă, cu ajutorul reprezentanţilor Primăriei Mătăsari, la copiii unuia dintre fraţii decedaţi. Mai precis copiii lui Gheorghe Tămîrş pun mâna pe terenuri şi îşi fac case, deşi unchiul lor, Ion Tămîrş şi mătuşa ar fi avut primii drept la casă.
Ion Tămîrş a rămas astfel fără nicio parcelă de teren din proprietăţile părinţilor, în schimb au beneficiat de averea împărţită, sora şi doi nepoţi.
Omul s-a adresat Primăriei Mătăsari sesizând nedreptatea care i-a fost făcută, din toată moştenirea el rămânând fără niciun loc de casă. Edilul Gaşpar i-a spus acestuia să se adreseze instanţei de judecată, lucru pe care omul l-a făcut. Vârstnicul ştia că se profitase de absenţa lui din Mătăsari, omul domiciliind în Lupeni, în judeţul Hunedoara.

ion tamars (1)În 2013, începe procesul la Motru
Timp de un an Ion Tămîrş se judecă pentru a obţine măcar o parcelă de teren, dar pierde pe linie atât la Judecătoria Motru, cât şi la Tribunalul Gorj. Omul pierde pentru că comisia locală din Mătăsari face întâmpinare şi cere respingerea recursului lui Ion Tămîrş, lucru aprobat de instanţă. “Urmează să dau în judecată primarul, secretarul primăriei, vicele şi specialistul în măsurători pentru abuz în serviciu. Voi face acelaşi lucru şi pentru expertul care a făcut măsurătorile în dosar, deoarece nu le-a făcut corect”, a declarat Ion Tămîrş, pregătit să le facă respectivilor plângeri penale.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here