Cantonament reuşit, dar problemele persistă pentru panduri

1884

Pandurii Târgu Jiu a terminat cu încă un succes stagiul de pregătire centralizată pe care l-a efectuat în propria bază. A venit rândul antrenorului Mario Găman să stea cu fotbaliştii săi în cantonament în oraşul natal, pentru că, de ani buni, situaţia financiară a clubului nu mai permite ,,excursii” în afara ţării. În orice caz, Pandurii are bilanţ perfect în jocurile-test: patru victorii din patru dispute. Ultima ,,victimă” a fost CSO Filiaşi, învinsă de gazde cu 1-0. Unica reuşită a partidei a venit în minutul 29, fiind mai degrabă o nereuşită, căci Eduard Dina a împins în proprie plasă o centrare a lui Robert Petre. Cele două formaţii şi-au împărţit perioadele de dominare pe acte, dar oaspeţii nu au reuşit să marcheze în mitanul secund. Şi în acest meci, antrenorul Mario Găman a dat şanse tinerilor din pepinieră.
Pandurii a evoluat în următoarea formulă: Oprița – Pleașcă, Savu, Gomes, Afrim – Aerts, Eric, Habet – Rasoveanu, B.Lupuleț, R. Petre. Au mai intrat: Iovicin – Moldovan, A. Dumitrescu, R. Stancu, M. Stancu, Peia, Obeng, T.Ciutacu, T. Pătrașcu, C. Zăbulică.
Trupa lui Găman a mai susținut până acum alte trei partide de verificare: 3-0 cu Jiul Rovinari, 3-2 cu Minerul Costești și 2-0 cu Gilortul Târgu Cărbunești. La finalul stagiului de pregătire, principalul gorjenilor s-a declarat mulţumit de atitudinea elevilor săi. Din nefericire, Pandurii a pierdut trei piese grele pentru următoarea perioadă.
,,A fost o partidă împotriva foştilor mei colegi, cu care am muncit şi am reuşit să obţinem rezultate minunate. A fost o partidă bună din toate punctele de vedere, cu una dintre cele mai puternice echipe ale Seriei 6. Fiind ultima zi de cantonament, mi-a fost un pic teamă să nu intervină oboseala mentală şi să avem probleme cu accidentările sau cu o comportare nesportivă, dar, per total, a fost o partidă excelentă. Rezultatul, mă interesează mai puţin. Uşor-uşor, băieţii încep să înţeleagă ce le-am cerut şi încercam să dezvoltăm concepţia noastră de la antrenamente, să se vadă prin jocuri. E îmbucurător că au reacţionat pozitiv. Din păcate, ceea ce nu voiam s-a întâmplat. Truşescu, un jucător exponenţial pentru noi, se pare că are hernie şi îl vom pierde pentru o lungă perioadă de timp. Alţi doi jucători, Suentley şi Mensah, nu s-au pregătit cu echipa. Sper să-i recuperăm, dar o să vedem săptămâna viitoare cum se prezintă la vizita medicală. Sunt mulţumit de acest cantonament şi de pregătirea făcută”, a declarat Găman.
CSO Filiași a evoluat în următoarea formulă: Uruiocea – Calu, Stăiculescu, Dina, Prunaru – Pencea, Armășelu, Zamfir – Crețu, Manolache, Vîlcică. Au mai intrat: Matei – Scuturoiu, Popa, Bălașa, Mitrana, Militaru, Vulpe, Tudor, Fotescu, Udrea.
Antrenorul oaspeţilor, Victor Naicu, a declarat că echipa sa încă speră la play-off, în ciuda plecărilor masive din iarnă. ,,Tot timpul contează scorul, scorul este cel care rămâne, dar a fost un joc de pregătire foarte bun, cu o echipă bună. Am făcut o primă repriză modestă, după care în partea a doua am controlat jocul şi ne-a lipsit doar golul. Una peste alta, este important că niciun jucător nu a ieşit de pe teren accidentat. Continuăm această perioadă de pregătire şi cristalizarea unei formule de joc, pentru că ne-au plecat 9 jucători, iar alţi doi sunt suspendaţi pentru prima etapă, şi atunci e normal să încercăm să găsim cea mai bună formulă pentru primul joc. Mai avem trei săptămâni de pregătire, încercăm să ne sudăm şi să formăm o echipă care la prima etapă să se prezinte mai bine. Obiectivul rămâne acelaşi, vrem să ne calificăm în primele 4, să jucăm în play-off. Mai departe, orice clasare mai sus este un bonus”, a precizat tehnicianul doljean. Următorul amical al pandurilor va avea loc miercuri, de la ora 12.00, cu Viitorul Dăești. În aceeaşi zi, de la ora 15.00, CSO Filiaşi întâlneşte Viitorul Șimian.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here