Cantitatea de calciu necesară zilnic organismului

6442

calciulÎn fiecare zi ar trebui să consumăm alimente care să conţină calciu. Este un mineral deosebit de util în special atunci când e vorba de rezistenţa oaselor, circulaţia sângelui, funcţionarea normală a inimii. În continuare vă prezentăm câteva informaţii atât de necesare în ceea ce priveşte necesarul zilnic de calciu!

Calciul, foarte important pentru copii

Copiii au nevoie foarte mare de calciu pentru buna creştere a oaselor. Micuţii trebuie să consume în fiecare zi lactate, mai ales în perioada de creştere. Necesarul de calciu în fiecare zi poate fi procurat din lapte, iaurt, brânză, peşte, legume, soia etc., sau completat cu ajutorul suplimentelor medicamentoase. Conform specialiştilor necesarul de calciu de care are nevoie un copil este de: 500 mg/zi pentru micuţii de 1-3 ani; 800 mg/zi – fiind cantitatea admisă pentru copiii de 4-8 ani, de asemenea 1300 mg/zi pentru copiii de vârsta 9-13 ani, iar în ceea ce priveşte – adolescenţii între 10-14 ani şi cei între 15-18 ani – necesarul de calciu este1200 mg/zi. Necesarul de calciu trebuie inclus şi în dieta adolescenţilor, chiar dacă dulciurile sunt marea lor tentaţie.

Cantitatea de calciu pentru adulţi

De obicei, adulţii nu consumă suficiente alimente în aşa fel încât necesarul de calciu să fie acoperit, astfel între 20-50 de ani cantitatea de calciu necesară pentru o zi este de 1000 mg/zi, iar peste 50 de ani – 1200 mg/zi. Şi din această cauză, se recurge la suplimentele medicamentoase. Se ştie că femeile au nevoie de mai mult calciu decât bărbaţii. Calciul este foarte util pentru a se preîntâmpina osteoporoza, pentru a nu se ajunge la crampe musculare, sau pentru perioade în care efortul fizic este mai mare, şi de asemenea este foarte important şi în perioada menstruaţiei. Nu trebuie să omiteţi un detaliu. Pentru a se asimila calciul foarte bine, va fi nevoie şi de vitamina D, dar şi de o cantitate echilibrată de fosfor.

Calciul pe perioada sarcinii

Pe perioada sarcinii, necesarul de calciu este foarte important pentru dezvoltarea în condiţii cât mai bune a bebeluşului, dar şi pentru sănătatea viitoarei mame. Aşa cum spun medicii pe parcursul celor 9 luni de sarcină, necesarul de calciu poate ajunge şi până la 1500 mg/zi. Un deficit de calciu din timpul sarcinii, nu poate crea decât probleme.Calciu îl găsim în: lactate (lapte, iaurt, brânză, laptele din soia), mazăre, fasole, linte, broccoli, spanac, portocale, caise, nuci, migdale, smochine, peşte, orez etc.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.