Cântecele mortului din Gorj într-o interpretare hermeneutică recuperatoare

583

1.Miraculoase aceste „Cântece ale mortului din Gorj” culese de urmaşul Marelui Ban Cornea Brăiloi – atestat prin hrisoave încă din 1530 – pre numele său de savant Constantin Brăiloiu şi traduse într-o splendidă limbă franţuzească, poezească, de „milionarul metaforelor” Ilarie Voronca şi de monograful lui Constantin Brâncuşi, Jacques Lassaigne.
Traducerea a apărut în revista Mesures, în acelaşi număr din octombrie 1939 la care au mai colaborat Paul Claudel, Jules Supervielle, Franz Hellens.
În comparaţie cu cei trei suprarealişti pursânge, „Chant du mort” au părut cititorilor de tăria temei din „Mioriţa”, şi aceasta tradusă, tot în limba lui Victor Hugo, de Vasile Alecsandri, la Paris.
2. „Tălmăcind” eu însumi aceste „Cântece ale mortului din Gorj” într-o limbă hermeneutică, în tetralogia-mi proprie [1, 2, 3, 4], pot redacta acum un trans-comentariu de context dat. Zorile sunt nişte zeiţe-surori, care-l călăuzesc pe „dalbul de pribeag” pe Celălalt Tărâm, transcendent, dar relegând exact ca în „Mioriţa” raiul de plai, cel dintâi fiind o continuitate a celui de-al doilea în discontinuitate.
„Gătirea” dalbului de pribeag poate fi tradusă ca o desăvârşire. Fiinţa mortului călător „dintr-o lume-ntr-alta/ dintr-o ţară-ntr-alta,/ din ţara cu dor/ în cea fără dor,/ din Ţara cu milă,/ în cea fără milă” e încercată de acea jale a reintegrării în Eternitatea, din care se desprinsese pentru a dese(m)na o buclă numai a sa în spaţiotimpul devenirii: ca deveninţă (Constantin Noica) apropriată.
3. Bradul este tot un zeu, dar vegetal, dublul omului, ca salcâmul lui Ilie Moromete, din romanul lui Marin Preda.
Cei doi trimişi de mort să-l coboare la mormântul său îl învăluie pe bradul sacrificial cu promisiuni deşarte: că l-or pune „zână la fântână” (deci ca alăturându-se „zorilor-surorilor” – n.m.), „tălpoaie de casă” (deci la fundamentul construcţiei „fizice” cu simbolistici „metafizice”) ori că-l vor sădi în „mijloc de câmp”, să crească – la umbra lui – „Floarea Vieţii” (Popescu-Brădiceni, 2019).
4. „Ridicarea genelor la sprâncene” e totuna cu „simulacrul învierii”, totuna cu redobândirea posibilităţii rostirii cu „buze subţirele” „de grăit cu ele”. Invocându-i competenţa comunicării sociale (vezi „John R. Searle: Realitatea ca proiect social: Limbaj şi realitate socială”, pp.57-71), cele trei „zîurele” (adică bocitoare – n.m.) se opun negrei cerboaice: „pe sus învolburând/ din aripi plesnind” (dar opoziţia li-e inutilă căci „mortul” fusese deja „plesnit”, „smintit”, „muţit” etc.).
5. Eu am cules, de la Brădiceni, o variantă oarecum diferantă: „Deschide, deschide,/ tainice firide/ buze subţirele/ de grăit cu ele/ pe pustia cale/ dureroasa jale/ doar câinii să latre/ c-am fost prins de moarte,/ cocoşii, doar ei,/ să-mi ia paşii grei/ aripi să le pună/ de la sora Lună/ şi fratele Soare;/ muieri la izvoare/ iar să mă răsară/ şi-n Cealaltă Ţară/ şi-n nări să-mi rămâie/ fumul de tămâie/ mai pe la mijloc/ chiţi de busuioc/ să mă învelească/ tot milă cerească/ sus la crângurele/ chiţi de logostele/ de-nnădit/ cu ele/ oasele-mi surcele”.
6. Rolul „cântecelor” gorjene – culese şi de Nicolae Panea – relevă în brad arborele sacru, similar altui copac consacrat paltinul, care împlineşte rolul de-a indica «locul consacrat» de-a fi Centrum Mundi (Mircea Eliade): Acesta se află „în dealul cu jocul/ c-acolo-ţi-e locul;/ în câmpul cu bujorul,/ c-acolo ţi-e dorul”. „Jocul de-a moartea” îl regăsim în lirica argheziană şi în cea soresciană, ba şi într-un roman de-al lui Zaharia Stancu (Stancu, 1977).
Astfel, „dalbul de pribeag” se metamorfozează într-un erou opacizat radical-mitologic şi socio-etnologic, în tandem, de pildă, cu Iovan Iorgovan, care, la rându-i merge drumului „cu roua-n picioare,/ cu ceaţa-n spinare,/ pe cea cale lungă,/ lungă, fără umbră.”. Acest eseu se lasă surprins într-o configuraţie globală şi înţelege totalitatea semnificantă, prilejuind fenomenologului hermeneut o confruntare dialogică, descriptivă-narativă-argumentativă (Laplantine, 2000, in integrum) cu întreaga Euroasie.
7. Şi iarăşi sunt nevoit să intervin recuperator.
Tot mergând înainte, dalbul de pribeag vede răchita-mpupită (aceasta fiind valenţa negativă în serie paralelă cu alunul, bradul, salcia) şi se reflectă în dublonoeza Fârtat/Nefârtat (Romulus Vulcănescu).
Apoi viziunea o primplanează pe „Maica sfântă” care poposeşte la o fântână ca să-şi umple vadra cu apă spre a uda „un pom înflorit” care-i o criptofanie a Domnului Sfânt (şi o hierofanie vegetală – n.m.).
Să reproduc, din memorie, pasajul înregistrat în „jurnalul meu de tabără de cercetare etno-folclorică”, stabilită într-o vară într-o pensiune de pe apa Bistriţei gorjene.
8. „Dacă vei vedea/ -n răsărit de stea/ răchita-mpupită/ nu-i numai răchită/ ci-i neistovită/ însăşi Maica Sfântă/ care se opreşte/ când o potopeşte/ jalea ca şi focul/ să-şi stâmpere setea/ ce i-a-ncins mijlocul/ La o fântâniţă/ într-o poieniţă/ între trei coline/ cu maci şi albine/ zăbovind ea scoate/ găleata jumate/ găleata întreagă,/ ’nainte să meargă/ spre pomu-nflorit/ ce i se zăreşte/ dincolo de creste/ care Domnul este”.
9. „Netrăitele” „dalbului de pribeag” încep să se coaguleze într-o „meontobiografie” imaginară şi chiar transpoetică. Pe acestea, le-am găsit decriptate – după metoda criptofanică a lui Lucian Blaga şi Mircea Eliade – şi într-o carte extraordinară de tragică meontologie a doamnei poeziei româneşti, Constanţa Buzea (Buzea, 2004, in integrum), asupra căreia voi zăbovi cu prilejul următor, într-o revistă a U.S.R.

Bibliografie
– Vezi „Cântece ale mortului din Gorj – Chants du mort”; versiunea franceză de Ilarie Voronca şi Jacques Lassaigne; în Secolul XX, nr. 282-283 (6-7)/1984, pp. 105-115
– Ion Popescu-Brădiceni: Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj (I); Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2011
– Ion Popescu-Brădiceni: Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj (II. Arhaicitate şi universalitate sub semnul recuperării şi interpretării); Ed. C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2012
– Ion Popescu-Brădiceni: Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj (III. A fi (a nu fi) etnolog şi antropolog); Ed. C.J.C.P.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2013
– Ion Popescu-Brădiceni: Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj (IV. Dalbul de pribeag); Ed. C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu, 2014
– Marin Preda: Moromeţii (I+II); pref. de Eugen Simion; curriculum vitae de Nicolae Bârna; Ed. 100+1 Gramar, Bucureşti, 2000
– Constantin Noica: Devenirea întru fiinţă. (I. Încercare asupra filozofiei tradiţionale; II. Tratat de ontologie); Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică; Bucureşti, 1981.
– Ion Popescu-Brădiceni: Floarea Vieţii; Editura Napoca-Star; Cluj-Napoca, 2015, cu o prefaţă de Lucian Gruia şi cu o postfaţă de Ladislau Daradici
– John R. Searle: Realitatea ca proiect social; trad. de Andreea Deciu; pref. de Monica Spiridon; Ed. Polirom, Iaşi, 2000
– Nicolae Panea: Antropologie a tradiţiilor. Tradiţia populară şi mecanismele de reglare a mentalităţii; Edit. Omniscop, Craiova, 1995
– François Laplantine: Descrierea etnografică; trad. de Elisabeta Stănciulescu şi Gina Grosu; pref. de Elisabeta Stănciulescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
– Constanţa Buzea: Netrăitele; Ed. Vinea, Bucureşti, 2004
– Mircea Eliade: Sacrul şi profanul; trad. de Brânduşa Prepliceanu; Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995
– Zaharia Stancu: Jocul cu moartea/ Pădurea nebună; Editura Minerva, Bucureşti, 1977
– Romulus Vulcănescu: Mitologie română; Ed. Academiei R.S. România, Bucureşti, 1987, pp. 343-347
– Vezi şi comentariul lui Mihai Coman, la episodul tăierii copacului din „Moromeţii”, dar mai cu seamă interpretarea din perspectiva viziunii mitice a povestitorului Marin Preda a nuvelei „Înainte de moarte”, unde hermeneutul aplicat identifică valori arhaice. Citez concluzia: „Toată nuvela „Înainte de moarte”, simplă şi stranie în acelaşi timp, se construieşte prin jocul dintre spus (epic) şi presupus (mitic). Fiecare termen narativ se oglindeşte într-un alter-ego simbolic, care îl redimensionează poetic, prelungindu-se cu o umbră de înţelesuri ascuns.” (Mihai Coman: Izvoare mitice; Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1980, pp. 257-268).
–Matei Georgescu: Ipostaze ale morţii într-un timp al dorinţei. Încercare de antropologie psihanalitică; Edit. Paideia, Bucureşti, 2003
Un eseu în nouă transversalii de Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here