Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă joi în toate judeţele ţării. Sunt anunţate temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade şi un indice de temperatură-umezeală care va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Vremea va fi călduroasă, caniculară în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi accentuat. “Miercuri şi Joi, în Oltenia, vremea va fi deosebit de caldă, mai ales în orele după-amiezii, cerul va fi variabil mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat, valorile maxime de temperatură se vor încadra între 32-37 de grade Celsius. Minimele termice şi ele vor fi deosebit de ridicate şi vor cuprinse între 17 şi 22 de grade. Disconfortul termic în orele după-amiezii va fi accentuat”, a precizat Ion Marinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia.
Andrada Bărăitaru