Candidează la alegerile prezidențiale din 2024

1758

Fostul ministru Eugen Teodorovici a anunţat că va candida la preşedinţia României în alegerile din 2024, la conferinţa Uniţi pentru Naţiune, organizată şi susţinută de Blocul Suveranist Român.

„Eugen Teodorovici are doar 52 de ani, cu o carieră bogată, fost ministru în guvernele Ponta şi Dăncilă, nu doar a adus expertiză în domeniul Integrării Europene şi al Finanţelor, ci şi o perspectivă matură asupra vieţii şi a responsabilităţilor pe care le implică servirea ţării”, se arată într-un comunicat de presă.

Din BSR, înfiinţat în urmă cu două luni, fac parte: Partidul Dreapta Republicană, preşedinte Silviu Crăiescu, Partidul Neamul Românesc, preşedinte Ninel Peia, Coaliţia pentru Naţiune, preşedinte Dan Chitic, Blocul Suveranist Român, preşedinte Florin Eremia, Partidul Reformator, preşedinte Negre Tudor, Partidul Uniunea Populară Social Creştină, preşedinte Stelian Sima, Partidul Patria, preşedinte Mihai Cristian.

1 COMENTARIU

  1. ASTE SE POT NUMI PARTIDE CARE VOR LUA LA ALEGORI APROAPE DE 0%.SE CONSUMA BANI SI TIMP DEGEABA CU PARTICIPAREA ACESTORA LA ALEGERI.DACA VOR SA PARTICIPE SA-SI SUSTINA FINANTAREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here