Candidatura lui Ruşeţ, validată de şefii din PDL

373

ruset rayandÎn cursul zilei de ieri, membrii Biroului Permanent Naţional al PDL au validat candidatura lui Ion Ruşeţ la şefia organizaţiei judeţene. Asta după ce cu o săptămână în urmă, validarea a fost amânată din motive birocratice.

Alături de candidatura lui Ruşeţ au mai fost validate şi candidaturile celor care se luptă pentru şefia organizaţiilor din Argeş, Harghita şi Hunedoara. Acest lucru a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu care a informat că filiala Gorj a PDL îşi va organiza alegerile pe 19 martie, cea de Argeş pe 26 martie, Harghita pe 19 aprilie iar Hunedoara pe 27 martie.

De asemenea, legat de alegerile interne, Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale a PDL se va întruni joi, 17 martie, pentru a stabili norma de reprezentare a organizaţiilor teritoriale. ,,Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale care a fost votată în Consiliul Naţional de Coordonare urmează să se întrunească joi la ora 15.00 pentru a stabili lucrurile necesare pregătirii Convenţiei Naţionale, în primul rând chestiunea foarte importantă a normei de reprezentare a organizaţiilor în Convenţie”, a spus Sever Voinescu.

Din componenţa acestei comisii fac parte: Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Gheorghe Albu, Florin Popescu, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Constantin Ostaficiuc şi Sulfina Barbu.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here