Robert Belgiu, candidatul USR la Primăria Fărcășești, a fost implicat, miercuri seara, pe raza localității, într-un incident cu polițiști din Rovinari. Mai exact, tânărul politician a fost amendat pentru că împreună cu niște localnici din comună stătea de vorbă în fața Școlii Victor Popescu din localitate, aproape de miezul nopții. Doi polițiști au considerat că cei cinci s-ar afla în pericol, deși erau în aer liber, în parcare, și au considerat că trebuie să-i amendeze pe respectivii, după ce i-au legitimat și amenințat cu sancțiuni. Belgiu spune că a făcut obiecțiuni la procesul verbal, iar în acel moment unul dintre cei doi polițiști l-ar fi îmbrâncit, lucru pe care tânărul îl condamnă, considerând incidentul un abuz.
Liderul USR Fărcășești susține că a fost victima unui abuz al polițiștilor de la Rovinari, alături de alți doi localnici, amendați la rândul lor, unul cu 2000 de lei și altul cu 1000 de lei.Practic, cei doi polițiști aflați în patrulă, ei prestând la postul de poliție din Negomir, au considerat că grupul de cinci care stătea în aer liber, într-o parcare în care respectivii aveau mașinile, nu respecta distanțarea socială. Mai exact, polițiștii pretindeau că respectivii stăteau prea apropiați, deși discutau politică și consumau porumb fiert.
,,Era după ora 23.30, mă aflam împreună cu patru localnici în fața Școlii Victor Popescu, în parcare, discutând pur și simplu. Nu consumam alcool, nu am făcut gălăgie, dar cu toate acestea, poliția a oprit lângă noi și ne-a legitimat. Polițiștii nu aveau mască și nici nu s-au legitimat, dar ne-au transmis că ne vor trimite acasă amenda pentru fiecare, mai exact ,,o mie de lei de căciulă”. Toți am contestat verbal demersul și am cerut să ni se elibereze proces verbal pentru fapta comisă, în vederea formulării unor obiecțiuni. Am primit procesul în care am trecut că polițiștii nu aveau mască, că noi respectam legea și că în cauză este un abuz. Am rămas șocat că atunci am încercat să îmi scriu obiecțiunile pe procesul verbal, unul dintre polițiști m-a îmbrâncit, deranjat, spunându-mi că nu am voie să mă apropii de el. A fost un schimb de replici între noi, apoi i-am dictat obiecțiunile ca să le treacă pe procesul verbal. Am menționat că îl voi trece martor pe Dodescu Ion Robert care era cu mine, iar în replică polițistul i-a dat respectivului 2000 de lei amendă. Noi restul am încasat câte o mie de lei, iar doi au primit avertisment”, a declarat Robert Belgiu.Tânărul susține că va sesiza la IPJ Gorj abuzul polițiștilor în cauză la adresa sa, dar și că va contesta amenda de 1000 de lei primită ,,în mod aberant”.
ANAMARIA STOICA
Astia de la uniune au facut un pact sa atraga numai socati.