Candidaţii PSD, Călinoiu şi Cârciumaru, ţinuţi în şah cu dosare la DNA

410

deschidereDouă dosare penale formate la Direcţia Naţională Anticorupţie din Târgu-Jiu în ultimul an, au fost subiecte de negociere politică pentru cei mai importanţi candidaţi ai Partidului Social Democrat. Dacă pentru Florin Cârciumaru, lider al organizaţiei şi primar al municipiului Târgu-Jiu dosarul a reprezentat o ameninţare pentru trecerea la formaţiunile politice aflate la putere, pentru Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinte executiv al PSD, dosarul a avut menirea de a-l împiedica pentru un nou mandat în fruntea judeţului. Încercările de ameninţare s-au dovedit un eşec, mai ales că dosarele s-au şi finalizat cu neînceperea urmăririi penale.

În afara atacurilor politice, reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au încercat prin diverse constrângeri a celor mai importanţi lideri politici din judeţ să-i determine fie să nu mai candideze, fie să treacă în barca puterii. Neoficial, Florin Cârciumaru a recunoscut de multe ori că a primit diverse semnale că dacă nu trece la PD-L sau UNPR, partide de guvernământ, dosarul de la DNA se va finaliza rău pentru el. De asemenea, Ion Călinoiu a susţinut că au existat diverse voci prin partidul pe care-l conduce care aminteau de o plângere a sa la DNA. Aspectele sesizate ţin, însă, de lucruri absurde şi au avut menirea de a-i ţine în corzi pe cei reclamaţi.

Serviciile au sesizat neregulile

Deşi i s-a comunicat că plângerile ar fi fost formulate de doi consilieri municipali ai PD-L, în realitate, dosarul lui Florin Cârciumaru de la DNA Târgu-Jiu s-a format ca urmare a sesizării venite din partea unui serviciu de informaţii. Pe baza acestora, procurorul s-a autosesizat şi a început astfel ancheta. „Nu m-au chemat niciodată, au fost audiaţi mai mulţi angajaţi ai Primăriei de către DNA în legătură cu modul de atribuire a insuliţei omului de afaceri Călin Lemnaru. A fost o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, dar, probabil, cineva a vrut să mă ţină în şah cu dosare penale. Toată acţiunea a fost pur politică”, susţine Florin Cârciumaru. Şi, aşa cum povestea chiar primarul, el a fost reclamat pentru că i-ar fi dat, prin concesiune insuliţa lui Călin Lemnaru. În şedinţa de Consiliu Local în care s-a făcut atribuirea, cei care s-au revoltat au fost consilierii PD-L, de aici trăgându-se concluzia că aceştia au şi făcut reclamaţia. În realitate, consilierii municipali „portocalii” nu au semnat nicio plângere, fiind doar audiaţi ca martori. În final, dosarul s-a încheiat cu NUP, dar acesta a fost un subiect îndelung discutat de Florin Cârciumaru cu alţi politicieni care încercau să-l tragă pe edil în barca lor politică. I s-a spus clar că dacă nu va pleca din PSD, dosarele s-ar putea finaliza prost.

Călinoiu, reclamat pentru ce a făcut în urmă cu 14 ani

Dacă la Florin Cârciumaru, plângerea avea rolul de a i se promite că dacă trece în alt partid, PD-L sau UNPR, nu va mai avea probleme, la Ion Călinoiu, rolul sesizării a fost să-i încurce apele în propriul partid. Nu de puţine ori, la PSD sau chiar în cadrul celorlalte partide din USL se discuta că varianta Ion Călinoiu la şefia Consiliului Judeţean Gorj n-ar mai fi o variantă bună, ca urmare a dosarului pe care-l are la DNA. Şeful judeţului a fost reclamat că în urmă cu mulţi ani ar fi trimis la Primăria Băleşti un jurist pentru a urgenta emiterea unui act de proprietate. Interesul lui Călinoiu nu a existat, trimiterea funcţionarului la primărie s-a făcut în urma unei sesizări venite din partea unui cetăţean. Procurorii stabilesc faptul că acesta nu i-a cerut nici să facă, nici să nu facă ceva, ci doar să se lămurească asupra situaţiei reclamate. „M-au chemat o singură dată, m-au audiat, n-am citit reclamaţia, nici nu m-a interesat cine a reclamat, ei mi-au spus că ar fi fost vorba despre fostul primar. Nu ştiu cine a făcut sesizarea, eu am răspuns întrebărilor. Era o mare aberaţie ce s-a reclamat”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi candidatul USL pentru acest post.

DNA, folosit politic

Şi dosarul lui Călinoiu s-a finalizat cu NUP. Acţiunile de şantaj politic au fost făcute de reprezentanţii partidelor aflate la putere. Şi nu doar pentru politicieni, în acelaşi mod au fost reclamaţi şi jurnaliştii care n-au aservit puterea. Este regretabil că, în toată această afacere, a fost implicată o instituţie a statului de anchetă importantă, cum este Direcţia Naţională Anticorupţie. În final, s-a dovedit că nici liderii şantajaţi nu au cedat şi nici DNA nu a făcut jocurile politice ale puterii, dând o soluţie care i-a scos din culpă pe cei doi politicieni ai PSD.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here