Candidat la fotoliul de primar, picat la bac

343

deschidereIon Mărunţelu, candidatul la fotoliul de primar al comunei Baia de Fier, în 2008, acum mediator şcolar al rromilor din localitate, a picat pentru a doua oară, anul acesta, examenul de bacalaureat. Dacă în prima sesiune, cea din vară, Mărunţelu, salariatul Grupului Şcolar Industrial Baia de Fier, nu a promovat luând, printre altele, nota 2,70 la limba şi literatura română, la examenul de bacalaureat susţinut săptămâna trecută mediatorul elevilor rromi a luat nota 1,45 la chimie.

Într-un cuvânt ,,dascălul” a fost dezastru la bac, spre amuzamentul propriilor săi elevi. Se vehiculează însă prin localitate, că mediatorul va fi ajutat să promoveze, în urma contestaţiei, de către inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Gheorghe Mitescu, căruia mediatorul i-ar fi prestat anterior nişte lucrări prin gospodărie.

Bacalaureatul din acest an a spulberat iluziile a mii de elevi gorjeni, ca urmare a rezultatelor dezastruoase obţinute de aceştia la ambele sesiuni de examen. Nu numai liceenii au oftat însă în momentul în care şi-au văzut rezultatele, ci şi unii aşa-zişi dascăli care educă anumiţi elevi, dându-le chiar şi lecţii de comportament în societate. La ultima categorie de ,,liceeni” se încadrează şi Ion Mărunţelu, mediatorul şcolar al rromilor din rudăria localităţii, care nu a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat nici în prima sesiune, dar nici în a doua.

De la 2,70 la 1,45

La prima sesiune de bac, Mărunţelu s-a împotmolit la disciplina limba şi literatura română, el obţinând la proba scrisă nota 2,70. Tot atunci a mai obţinut nota 3.90 la chimie, 5.20 la matematică şi drept urmare a picat bacalaureatul cu o medie de sub 4.00. Mediatorul nu renunţă însă la diploma de bac iar la examenul din septembrie o dă iar ,,cu bâta-n baltă”. El obţine astfel nota 3,30 la disciplina limba şi literatura română şi 1,45 la chimie, demonstrând că nu a pus mâna pe carte toată vara. Acesta se pare însă că ar fi făcut contestaţie la bac sperând, spun surse din Baia de Fier, într-o rezolvare amiabilă a situaţiei.

Mitescu se dezice de Mărunţelu

Gheorghe Mitescu, al doilea om din IŞJ Gorj, a declarat însă după prima sesiune de bacalaureat că nu ar avea vreo legătură apropiată cu Mărunţelu, care se vehiculează că i-ar fi prestat inspectorului adjunct nişte lucrări de tâmplărie prin gospodărie. Profesorul de matematică chiar s-a declarat foarte supărat că a fost asociat cu mediatorul şcolar, subliniind că nici nu s-ar fi pus vreodată problema să îl ajute pe acesta să promoveze examenul de bacalaureat.

,,Primarul” nepromovabil

Cu relaţii ori fără relaţii la vârful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Ion Mărunţelu, va mai încerca încă o dată, anul viitor, să promoveze mult încercatul examen de bacalaureat. La fel va face probabil, sârguincios, şi în 2012, la alegerile locale, când va candida, cu siguranţă, pentru un fotoliu de primar, aşa cum a făcut-o de altfel şi în 2008. În urmă cu doi ani, Ion Mărunţelu candida pentru prima funcţie din Primăria Baia de Fier, din partea Partidei Rromilor, filiala Gorj.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here