Ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor publice urmează să fie aprobată în această săptămână de guvern, după ce proiectul va fi discutat în şedinţa coaliţiei. „Nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”, spune Nicolae Ciucă.El a precizat săptămâna trecută, la începutul şedinţei de Guvern, că prin ordonanţa de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare „nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”. Marcel Ciolacu spunea că în coaliţie nu s-a discutat despre îngheţarea salariilor bugetarilor. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat în luna aprilie că a cerut reduceri de cheltuieli în ministere.Supraimpozitarea celor cu salarii mai mari decât cel al președintelui Klaus Iohannis este, în acest moment, incertă. Cei din PNL susțin că această măsură trebuie adoptată nu doar pentru bugetari, ci și pentru angajații de la privat.Prim-ministrul Nicolae Ciucă a precizat că, săptămâna viitoare, cel târziu, va fi adoptată de către Executiv ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare, însă exclude o supraimpozitare pentru mediul privat, deoarece nu ar fi corect ca statul să introducă astfel de taxe, în contextul în care încurajează mediul privat să facă investiţii şi să se dezvolte. Referitor la impozitarea progresivă, liderul PNL a explicat că ea nu poate fi aplicată până când nu este efectuată o digitalizare la nivelul Ministerului Finanţelor pentru ca instituţia să poată determina venitul global.